Sari la conținut

Șeful de la Urgențe al unui spital care tratează cei mai mulți pacienți Covid a demisionat

Din cuprinsul articolului

Demisii medici. Presiunea pe sistemul sanitar e din ce în ce mai mare. Nu e de mirare că medicii nu mai rezistă, cel puțin în funcții de conducere, și preferă să demisioneze.

E și cazul medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a celui mai mare spital public din judeţul Sibiu, județul cu cea mai mare rată de infectare. La Spitalul Clinic Județean de Urgență sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19,

„E înregistrată (demisia – n.r.) ieri. (…) Astăzi o să desemnăm prin decizie un alt medic şef interimar la UPU, pe doctorul Roşca Constantin”, declarat joi, pentru AGERPRES, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Liliana Coldea.

Întrebată dacă această schimbare de la conducerea UPU va afecta în vreun fel calitatea actului medical oferit pacienţilor, Liliana Coldea a declarat: „Nu, sub nicio formă”.

Demisii medici

Medicul Bogdan Csillag a demisionat din funcţia de şef al UPU, dar rămâne în echipa de doctori a secţiei, fiind recunoscut cu experienţă în medicina de urgenţă, nu doar în UPU şi la SMURD Sibiu.

Medicul Constantin Roşca, care urmează să fie desemnat şef interimar, a mai ocupat această funcţie, însă a refuzat să îşi mai prelungească mandatul. Şi acesta are experienţă în UPU Sibiu.

UPU a SCJU este principalul loc unde merg cei mai mulţi pacienţi din tot judeţul Sibiu, în special cei cu COVID-19 sau suspecţi de această boală. În ultimele zile, aici au fost şi peste 300 de pacienţi care au avut nevoie de asistenţă medicală, mulţi dintre ei acuzând simptome de COVID-19. Atât de mulţi oameni se adresează UPU Sibiu, încât a fost nevoie ca să se transforme în săli de aşteptare un chioşc şi containere aduse în curtea spitalului. Mai mult, există chiar pacienţi cu COVID-19 spitalizaţi în saloane amenajate într-un container aflat lângă UPU Sibiu.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel