miercuri, aprilie 1, 2026
9.9 C
București

Denis Mustafa, tânărul de 29 de ani care și-a ucis vecinul și i-a agresat fiica este condamnat la închisoare pe viață și va plăti daune

Un tânăr de 29 de ani din localitatea Corbu a îngrozit întreaga țară după ce, anul trecut, și-a ucis vecinul și a agresat-o pe fiica sa. După atât de mult timp, Denis Mustafa a fost condamnat la închisoare pe viață, printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Constanța.

Tânărul, care a comis o crimă și un viol, printre altele, trebuie să plătească și daune în valoare de 2 milioane de euro.

Criminalul care a îngrozit toată țara a intrat în casă peste o familie din județul Constanța, a violat o fată de 21 de ani și l-a ucis pe tatăl acesteia, într-un mod violent, martori fiind ceilalți copii, minori, ai victimei, și soția acestuia.

Citeste si…

Făptașul, Denis Mustafa, în vârstă de 29 de ani a mărturisit că ar fi vrut să îi jefuiască deoarece avea nevoie de bani pentru droguri.

Denis Mustafa, condamnat la închisoare pe viață

Judecătorii Curţii de Apel au respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa.

„În baza art.421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge apelul declarat de apelantul-inculpat Mustafa Denis împotriva sentinţei penale (…) pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr.7883/118/2021, ca nefondat. (…) Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, (…), azi 05.05.2022”, este soluţia pe scurt dată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.

Citeste si…

Potrivit sentinţei judecătorilor Tribunalului Constanţa, tânărul acuzat de omor calificat, viol, tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal a fost condamnat la detenţie pe viaţă. Acesta este, totodată, obligat să plătească daune materiale şi morale în valoare totală de peste 2 milioane de euro.

Miercuri, 2 februarie 2022, magistrații Tribunalului Constanța l-au condamnat la detenție pe viață. Concret, acesta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat, zece ani de închisoare pentru viol, zece ani de închisoare pentru tâlhărie și o condamnare de nouă ani de închisoare și respectiv două condamnări a câte opt ani de închisoare, pentru comiterea a trei fapte de lipsire de libertate, comunică Antena 3.

Citeste si…

Andrada Lăcătuș
Andrada Lăcătușhttp://www.doctorulzilei.ro
Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul se răspândește noaptea. Studiul care schimbă tot ce știai despre boală

Un studiu revoluționar arată că celulele canceroase se răspândesc...

Patru zodii care dau lovitura până la finalul lui aprilie 2026. Perioadă rară de oportunități și bani

Finalul lunii aprilie 2026 aduce un context astrologic considerat...

Doi compuși naturali reduc grăsimea din ficat și inflamația, arată un studiu

Două substanțe deja cunoscute din planta de cannabis ar...

Suplimentele naturale care îți pot crește tensiunea fără să știi. Hipertensivii ar trebui să le evite

Multe suplimente promovate ca fiind „naturale” sau „benefice pentru...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Afacerea Otrăvurilor, între excrocherie și crimă, scandalul care a marcat istoria Franței

Afacerea Otrăvurilor, între excrocherie și crimă. Pe 22 februarie...

Citește și