„Nu mă mai iubești”, „Nu îți mai pasă de mine”, sunt expresii care dau de gol un dependent emoțional. Printre factorii vinovați de apariția dependenței emoționale se numără teama de singurătate, încrederea scăzută în propria persoană și nevoie constantă de asigurări.
Elena Oceanu
Fluturi, în stomac, nerăbdare, senzația de plutire – toate acestea par a fi valabile la orice vârstă. Sentimentul de îndrăgostire, iubirea și nerăbdarea de a-l vedea pe celălalt iar și iar dau dintr-o dată un scop nou existenței. Când însă această nevoie de „împreună” ne afectează activitățile de zi cu zi și relația cu noi înșine? Studiile arată că sentimentul de îndrăgostire generează anumite substanțe chimice în creier (dopamină, oxitocină, vasopresină) care induc o stare de bine resimțită în prezența partenerului. Sub influența acesteia, o persoană tinde să repete experiența și astfel va căuta iarăși și iarăși prezența persoanei iubite, dezvoltând un anume grad de dependență emoțională. Într-o anume doză, dependența emoțională este sănătoasă însă când devine prea intensă, duce către depersonalizare, pierderea încrederii în sine, anxietate, lipsă de interes pentru propriile nevoi. În astfel de cazuri, propria valoare depinde de altul.
De ce apare dependența emoțională?
Potrivit psihoterpeutului, Monica Burcea, rădăcinile dependenței emoționale nesănătoase se găsesc în copilărie, în relația cu părinții sau bunicii, în educația primită dar și din cauza încrederii scăzute în propria persoană și a fricii de singirătate.
• Așa cum percepem relațiile în familia de origine așa vom fi tentați să relaționăm la maturitate. Părinții pot sabota încrederea adolescenților în ei înșiși atunci când le induc acestora sentimente de nesiguranță și nu-i apreciază „eu știu mai bine, am trecut prin viață, tu nu știi nimic”. Adolescenții vor deveni astfel nesiguri și vor crește cu ideea că deciziile pe care le iau sunt mai mult ca sigur greșite. Acest scenariu creează premisele instalării dpendenței emoționale, dependență care ulterior va fi adusă și în relația de cuplu sub formă de nevoie continuă de sprijin și lipsă de încredere în propria persoană.
• Teama de abandon și de singurătate. Foarte multe persoane nu-și pot imagina cum ar face față singurătății și drept urmare, au nevoie să fie tot timpul într-o relație. Teama că partenerul ar putea pleca într-o altă relație determină o astfel de persoană să recurgă la compromisuri și la renunțări pentru a fi tot timpul pe plac. Pe termen lung, o astfel de dependență emoțională poate genera frustrare, nemulțumire, depresie.
• Nevoia de fuziune. Partenerii cu nevoie de fuziune crescută vor fi tentați să apeleze mai tot timpul la celălalt pentru a lua decizii, au nevoie constantă de asigurări și de a fi în preajma celuilalt și nu pot să-și asume riscuri. O astfel de relaționare poate fi asemuită cu relația mamă-copil.
• Stimă de sine scăzută. În general persoanele care nu au o părere bună despre sine, care nu au încredere în calitățile proprii vor avea nevoie continuu de parteneri care să le aprecieze și să le umple golurile de valorizare. După un timp, se vor depersonaliza și vor ajunge treptat dar sigur să depindă foarte mult de părerea partenerului de cuplu.
EFECTE
Monica Burcea explică la ce poate duce dependența emoțională:
• Plafonarea și nevalorificare calităților. Indiferent cu câte calități am fi înzestrați, dacă nu muncim pentru valorificarea acestora, este ca și cum nu le-am avea. În momentul în care toată atenția este îndreptată către partener și către mulțumirea acestuia, plafonarea se poate instala încet dar sigur. Deși o persoană care investește în sine și în devenirea personală este în general mult mai apreciată decât o persoană care se plafonează, dependenții emoțional preferă să-și investească resursele în îndeplinirea dorințelor celuilalt, considerând că vor fi mult mai apreciați așa.
• Anxietate, frustre și teama continuă că celălalt ar putea pleca. „Nu mă mai iubești”, „Nu îți mai pasă de mine”, „Cred că nu-ți mai plac la fel de mult” pot fi fraze folosite adesea de oamenii dependenți emoțional atunci când nu-și pot umple singuri rezervoarele cu apreciere și stimă de sine. Partenerul poate avea momente în care este obosit dar acestea pot fi percepute ca o distanțare de către persoanele dependente emoțional.
• Concentrare excesivă pe îndeplinirea dorințelor partenerului. Scuzele dese, nesiguranța, nevoia de a primi mereu indicații sunt câteva din premisele unui comportament concentrat în principal pe îndeplinirea dorințelor celuilalt. Poziționarea în cuplu se transformă astfel din egalitate în subordonare. Partenerul dependent emoțional va face tot posibilul ca celălalt să fie mulțumit, lăsându-și adesea la urmă propriile nevoi și sentimente.
• Gelozia. Cu cât dependența emoțională este mai mare, cu atât și gelozia este mai intensă. În general, partenerul dependent emoțional trăiește cu teama că ar putea fi înlocuit sau că ar putea apărea oricând o altă persoană cu mai multe calități, care să îl pună în umbră. Poate fi astfel tot timpul neliniștit și se poate compara continuu în gand cu ceilalți.
Cum putem diminua dependența emoțională?
Ca să te „tratezi” de dependență emoțională este indicat, în primul rând, să înveți să refuzi și să te apreciezi mai mult pe tine. Psihoterapeutul Monica Burcea detaliază cei patru pași prin care să scapi de dependența de partener:
1. Învață să spui nu. ”Curajul de a spune „nu” este un prim pas către eliberarea de dependența emoțională. Multor oameni le este teamă să-și refuze partenerii de teamă că nu vor mai fi apreciați sau vor fi mai puțin iubiți. A spune „nu” înseamnă înainte de toate respect față de propria persoană și față de propriile nevoi”.
2. Încetează să crezi că îi poți schimba pe ceilalți conform propriilor nevoi. Tendința înconștientă de a-i schimba pe cei din jurul nostru vine din dorința de a-i determina să se apropie cât mai mult de așteptările noastre, de a ne îndeplini nevoile pe care le avem. În general, cu cât încercăm mai mult să ne modelam partenerul în funcție de prorpiile nevoi cu atât mai mult acesta se va putea simți încolțit, sufocat, oblicat să adopte anumite comportamente. Singura schimbare autentică pe care o poate face celălalt este cea pe care simte să o facă și nu este obligat să o facă.
3. Respectă intimitatea celuilalt. Ecuația este simplă: în cuplu, ne îndepărtăm ca să ne putem apropia. Este ca un „dans” în care fiecare simte la un moment dat să se retragă în sine, să aibă momente de singurătate, asta neînsemnând faptul că iubirea sau aprecierea față de celălalt dispar. O relație are nevoie de spațiu să respire iar dependența emoțională „sugrumă” tocmai această respirație sănătoasă.
4. Învață să te iubești. Când ajung să se aprecieze mai mult, să respecte ceea ce sunt, oamenii nu se vor mai mulțumi cu fărâme de iubire. Lipsa atenției poate fi astfel suplinită cu atenția pe care fiecare o acordă propriilor dorințe și propriilor nevoi.
DEPENDENȚA FAȚĂ DE COPII
”Dependența emoțională nu există doar față de partenerul de cuplu ci și de proprii copii. Deși aceștia par a se descurca singuri și chiar vor adesea să o facă, sunt părinți care insistă să îi îmbrace până devin mari sau să le lege șireturile. Deși fiecare părinte își iubește copilul este indicat să nu ajungă să trăiască prin copil”, adaugă Monica Burcea. Pentru ca acesta să crească având încredere și stimă față de sine, este important ca părintele să fie un model pe măsură. Dependența emoțională față de copil se manifestă prin greutatea acceptării faptului că acesta crește și devine independent. Cele mai întâlnite comportamnete în acest sens sunt:
-șantajul: „m-am sacrificat ca tu să ai tot ce e mai bun”
-învinovățirea copiilor: „nu ești recunoscător pentru tot ce am făcut pentru tine”
-controlul excesiv al programului zilnic, al obiceiurilor, telefoane dese
-invadarea intimității: controlul telefonului, al mailului, etc
