Sari la conținut

Descoperire MAJORĂ legată de CANCER. Ce alimente hrănesc, de fapt, tumorile canceroase?

Oamenii de știință au descoperit că obișnuim să privim dezvoltarea cancerului dintr-o perspectivă greșită. Un studiu a descoperit că tumorile cerebrale folosesc grăsimile ca sursă preferată de energie, ceea ce pune la îndoială ipoteza că zahărul este principala lor sursă de energie.

În cazul în care este confirmată această ipoteză, s-ar putea modifica fundamental tratarea cancerului pe viitor, pentru că, oamenii de știință s-au concentrat pe diferite moduri de a omorî celulele canceroase aprovizionate cu zahăr.

”Timp de 60 de ani am crezut că toate tumorile se bazează pe zaharuri ca sursă de energie, iar creierul se bazează tot  pe zaharuri pentru sursa lui de energie,  deci cu siguranță te-ai  gândit că și tumorile cerebrale ar putea fi la fel”, a fost mărturisirea cercetătorului principal Elizabeth Stoll, un neurolog de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie, potrivit sciencealert.ro.

Există trei tipuri de tumori gliale – astrocitomul, oligodendrogliomul și glioblastomul – care pot fi foarte dificil de tratat. Glioblastoamele sunt cele mai frecvente și mai agresive forme, doar 30% dintre pacienții din SUA trăiesc  mai mult de doi ani de la diagnosticare.

Gliomul este un tip de tumoare pe creier care crește de la celulele gliale – celule care alcătuiesc 90%  din totalul celulelor creierului și care sprijină neuronii și ajută menținerea barierei hematoencefalică.

Stoll și echipa sa au constatat că atunci când au inhibat capacitatea celulelor procesare a grăsimilor drept sursă de energie pentru tumoare, rata lor de creștere a încetinit semnificativ, ceea ce echivalează cu o rată mai mare de supraviețuire.

Echipa a lucrat cu țesutul uman tumoral, donat de pacienții cu gliom, supuși unei intervenții chirurgicale și cu țesutul șoarecilor folosiți pe post de cobai, care au fost tratate cu un inhibator de oxidare a acidului gras, numit etomoxir.

„Am testat etomixir pe cobaiul nostru și am arătat că dozele sistematice ale acestui medicament încetinește creșterea gliomului, prelungind perioada de supraviețuire cu 17%”, a mărturisit Stoll într-un comunicat de presă.

Ideea că dezvoltarea cancerului este alimentată de glucoză – zahăr simplu pe care celulele sănătoase îl descompun pentru a-l utiliza ca sursă de energie – a apărut în jurul anului 1950, când omul de știință german, Otto Warburg, câștigătorul premiului Nobel, a observat că tumorile metabolizează  în principal glucoza în scopul de a crește.

Acest proces, cunoscut sub numele de efectul Warburg, se estimează  în prezent prin apariția la 80% din cazurile de cancer.

După cum Elizabeth Stoll a explicat pentru The Independent, este normal pentru cercetatori să extragă celulele tumorale ale creierului de la pacienți și să le pună în sânge pentru a le cultiva în laborator. Dar simplul act de a introduce aceste celule într-un mediu în care zahărul este mai abundent decât grăsimea, pare să le schimbe, determinându-le să schimbe sursa de energie și de folosire a zahărului.

Ar trebui să ținem cont de faptul că descoperirea lui Elizabeth a fost până în prezent realizată doar pe animale și prin extragerea celulelor tumorale ale creierului uman, așadar până când echipa nu poate demonstra efectele similare ale etomoxirului în studiile realizate pe oameni, nu putem trage concluzii.

Cercetătorii susțin, de asemenea, că nu sunt pregătiți să formuleze ipoteze legate de  implicarea dietei bogate în grăsimi sau în zahăr dezbătută în acest experiment.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel