Sari la conținut

Deshidratarea îngrașă și îmbolnăvește. De câtă apă ai, de fapt, nevoie?

Atenție la deshidratare! Fiecare celulă din organism are nevoie de apă ca să funcţioneze corect. E nevoie de apă pentru reglarea temperaturii corpului, pentru protejarea articulaţiilor şi pentru o digestie sănătoasă.

O bună hidratare a organismului presupune ca apa să fie preluată în cantitate suficientă de către celule). O hidratare „ineficientă” înseamnă că, deşi consumată în cantitate mare, apa este preluată de patul vascular (de sânge), dar nu este transferată în cantitate suficientă în interiorul celulelor, ci este eliminată prin rinichi.

Ține la îndemână o sticlă cu apă și bea din ea toată ziua. Dacă te trezești mai târziu dimineața, bea 2 pahare de apă călduță – o să-ți regleze tensiunea arterială mai bine decât cafeaua băută pe stomacul gol (cafeaua te deshidratează!). Și să nu-ți imaginezi că sucurile îndulcite, cola sau ceaiul te vor hidrata, când de fapt au efect contrar. Zahărul, ca și sarea, consumă apa în procesul de eliminare din organism.

Probleme digestive

Lipsa apei din sistem, împreună cu lipsa mineralelor alcaline, cum sunt calciul și magneziul, agravează problemele digestive și chiar le provoacă, pe termen lung – ulcer, gastrită și reflux gastroesofagian.

Hipertensiune arterială

La o hidratare normală, sângele conține 92% apă. Când e deshidratat, sângele se îngroașă și circulă mai greu, crescând presiunea în artere.

Astm și alergii

Când e deshidratat, căile respiratorii se contractă, pentru a reține apa. De fapt, producția de histamină (un neurotransmițător esențial în mecanismele de apărare a organismului împotriva agenților patogeni) crește exponențial cu pierderea apei din corp.

Oboseală

Deshidratarea duce la încetinirea activității enzimatice în organism, ceea ce duce la oboseală.

Probleme ale pielii

Lipsa apei din organism împiedică eliminarea toxinelor prin piele (prin transpirație), lăsând-o vulnerabilă atacului diverselor afecțiuni, inclusiv dermatită și psoriazis, îmbătrânire prematură, uscăciune, ridare și pătare.

Nivel ridicat de colesterol

Cum reușește organismul să rețină apa? Producând mai multă grăsime, respectiv colesterol în sânge pentru a preveni pierderea apei din celule.

Afecțiuni urinare

Când ai infecție urinară, primul sfat al specialiștilor este – bea apă! Apa „spală” bacteriile aderente la peretele vezicii sau traiectului urinar și evită acumularea de toxine, acestea din urmă fiind un mediu propice dezvoltării bacteriene. Infecțiile urinare recurente pot duce la afectarea rinichilor (insuficiență renală).

De câtă apă avem nevoie zilnic? Depinde de sex

„Necesarul de apă zilnic depinde de sex, înălțime, greutate, temperatură ambiantă, stare de sănătate, nivel de activitate și de dietă (una bazată pe fructe și legume va necesita un aport mai mic de apă)”, potrivit medicului Lygia Alexandrescu.

Bărbaților li se recomandă să consume trei litri de lichide zilnic, iar femeilor 2,2 litri. Cantitățile sugerate nu includ numai apă, ci lichide, în general. Până și cafeaua, ceaiul, sucurile de fructe sau băuturile îndulcite furnizează organismului mai multă apă, deși băuturile care conțin zahăr nu sunt, în general, recomandate. Aproximativ 20% din cantitatea de apă pe care o ingerăm zilnic provine din alimente.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel