Sari la conținut

Despăgubiri de 50.000 de euro de la Spitalul Județean Sibiu pentru părinții unui copil mort după o operație

Despăgubiri de 50.000 de euro de la Spitalul Județean Sibiu pentru părinții lui Alexandru, un micuț de 3 ani decedat în urma unei operații de extirpare a polipilor. Inițial, în 2021, părinții solicitaseră suma de 2 milioane de euro.

Alexandru Bogdan a fost internat în spital în data de 5 iunie 2013 pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale de eliminare a polipilor. După câteva ore de la operație, starea băiețelului de 3 ani s-a înrăutățit, prezentând semne de sufocare și necesitând o intervenție medicală de urgență. Cu toate eforturile depuse, micuțul a intrat în comă și, după o săptămână, la data de 14 iunie 2013, a decedat.

Despăgubiri de 50.000 de euro pentru familia unui băiețel mort

Părinții au cerut explicații conducerii spitalului, întrucât nu înțelegeau cum o operație aparent simplă a putut avea consecințe atât de dramatice. Au depus plângeri, iar câteva luni mai târziu, autoritățile spitalului au luat măsuri împotriva medicilor implicați.

În 2021, părinții au solicitat despăgubiri în cuantum de 2.030.000 euro. Cu toate acestea, instanța, la peste 10 ani de la tragicul eveniment, a hotărât că Spitalul trebuie să plătească daune morale în valoare de 50.000 de euro. Această hotărâre a fost publicată recent pe portalul instanțelor de judecată, indicând și sumele aferente cheltuielilor de judecată. Părinții au dreptul să formuleze apel în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, porivit publicației oradesibiu.ro. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel