Sari la conținut

Detalii înfiorătoare despre medicul oncolog cu salariu de 25.000 de lei care cerea mită de la pacienții cu cancer. „Tarif dublu” pentru pacienții cu două tipuri de cancer

Dosarul medicului oncolog care percepea mită pacienților bolnavi de cancer scoate la iveală noi detalii înfiorătoare. Un pacient s-a stins din viață pentru că nu și-a permis să dea șpaga la timp, în timp ce altul care suferea de două forme de cancer a fost nevoit să plătească „taxa” dublă.

Doar cinci zile a stat Şefa secţiei de Oncologie a Spitalului din Suceava în arest preventiv. Astăzi, judecătorii au trimis-o în arest la domiciliu pentru următoarele 25 de zile.

Recomandarea unui alt tratament care a dus la agravarea stării pacientului

Un prim denunț a fost înregistrat în martie 2022, medicul Anca Ababneh Dumitrovici fiind reclamată că a cerut și a primit bani pentru prescrierea tratamentului pentru cancer, iar în iunie 2022 a fost făcut un al doilea denunț.

În acest caz, doctorița era reclamată că nu ar fi prescris tratamentul recomandat de un alt medic oncolog din Iași, în monitorizarea căruia pacientul s-a aflat până la un moment dat. Medicamentul administrat la Suceava, altul decât cel prescris de la Iași, i-ar fi provocat bolnavului agravarea stării de sănătate, ceea ce a dus la întreruperea tratamentului oncologic, potrivit Monitorul de Suceava.

Din declarațiile martorilor reiese că doctorița chema pacientul la cabinet, dar tot amâna începerea tratamentului, din decembrie 2021 până în martie 2022, scrie Monitorul de Suceava.

Între timp, familia pacientului ar fi aflat de la alți bolnavi de cancer pe care i-a întâlnit în spital că pentru a primi tratamentul potrivit pacientul trebuie „să dea plicul”.

În aprilie 2022, disperați că tratamentul oncologic nu a fost reluat, martorul i-ar fi promis doctoriței că face un împrumut și vine cu banii, iar imediat a primit spre completare formularul de consimțământ pentru administrarea tratamentului. Medicamentul comandat a venit în aproximativ două săptămâni, însă pacientul murise.

Din anchetă reiese că pacienții discutau între ei că oferirea unei anumite sume era condiția pentru administrarea tratamentului corespunzător și facilitarea obținerii de rețete medicale.

Două forme de cancer, mită dublă pentru medicul Anca Dumitrovici

Conform Parchetului Tribunalului Suceava, în perioada aprilie 2022-ianuarie 2023, în mod repetat, ar fi cerut și primit diferite sume de bani (câte 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora.

„Banii și produsele alimentare au fost primite pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”, spun procurorii.

Unul dintre cazuri iese în evidență – în 13 decembrie 2022, medicul ar fi cerut și primit de la un pacient 100 de lei. Bolnavul, care suferea de două forme de cancer, a pus în documentele medicale pe care i le-a înmânat doctoriței suma de 50 de lei.

Medicul a răsfoit documentele, a găsit banii și i-a dat înapoi, spunându-i că are două forme de cancer, conform Monitorul de Suceava. Pacientul ar fi pus atunci într-o coală de hârtie împăturită două bancnote de 50 de lei, pe care le-a înmânat medicului, care i-a spus că nu trebuie să se deranjeze, apoi i-a mulțumit.

Ultima sumă de bani primită, din seria celor 64 documentate de anchetatori, a fost în după-amiaza zilei în care a fost reținută, când ar fi primit de la ruda unui pacient 200 de lei.

Potrivit acestora, în doar o săptămână din luna decembrie a anului trecut, doctorița ar fi primit mită bani și bunuri de 62 de ori.

Venituri de aproape 5.000 de euro pe lună

Conform ultimei sale declarații de avere, din iunie 2022, Anca Ababneh Dumitrovici a avut un venit anual, în anul fiscal precedent, de 210.336 de lei, ca medic la Spitalul Județean Suceava, și de 84.504 lei încasați ca persoană fizică autorizată (clinică), ceea ce înseamnă 294.840 de lei, adică 24.570 de lei pe lună (aproape 5.000 de euro). Soțul său, tot medic, a încasat 131.721 de lei de la spital și 88.200 de lei de la clinică.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel