miercuri, decembrie 2, 2020
Rusen Anca

Un pacient cu o boală cronică, așa cum este pacientul cu diabet zaharat se află la risc pentru o serie de complicații. De aceea, alături de tratamentul injectabil cu insulină sau cel cu antidiabetice orale, dieta este esențială.

Medicii spun că o mulțime dintre pacienții care au diabet zaharat au și o serie de disfuncțiile digestive. Cauza poate să fie apariția complicațiilor neurologice antrenate de hiperglicemie. Mai exact, unele dintre consecințele dismotilității digestive, cele mai frecvent întâlnite la persoanele diabetice sunt senzația de plenitudine postprandială, balonarea, greața și voma.

Gastroparezia, cea mai des întâlnită complicație digestivă

Cea mai cunoscută complicație digestivă a diabetului zaharat este gastroparezia. Aceasta are o incidență de 5% – 10% la 10 ani de la diagnosticarea pacienților cu diabet zaharat de tip 1 și de 2% pentru diabetul zaharat de tip 2.

Principalele simptome ale gastropareziei sunt:

Apariția senzației de greață, vărsături, senzație de balonare, de alternanță de episoade de hipoglicemie cu episoade neexplicate, la distanță de masă, de hiperglicemie. De asemenea, simptomele apar de cele mai multe ori neanunțate, se instalează brusc, spontan. De regulă, pacientul va slăbi destul de mult și se va lupta cu balonările.

Grupa de risc o constituie femeile dar și bărbații care suferă de obezitate. Însă ponderea este mai ridicată la femei.

Medicul specialist diabetolog poate pune diagnosticul de gastroparezie. Va efectua o examinare biologică a glicemiei, dar alături de medicul endocrinolog se vor face și alte investigații. Practic, se va efectua o analiză a hormonilor tiroidieni, un bilanț al colesterolului și trigliceridelor, al enzimelor hepatice și funcției renale, o dozare a amilazei și un test de sarcină pentru femeile de vârstă fertilă.

Sunt situații în care pacientului i se recomandă și efectuarea unei ecografii abdominale. Cu ajutorul ei se vor elimina eventualele probleme bilaterale. Uneori, se ajunge si la efectuarea unui RMN.

Dieta ajută la ameliorarea simptomelor

Pentru ameliorarea simptomelor gastropareziei, pacientul va țină regim alimentar. Uneori, se ajunge și la ajutorul psihoterapiei.

sunt necesare măsuri dietetice, medicamente care să amelioreze golirea stomacului, psihoterapie. Dieta va conține cât mai multe lichide și alimente în stare lichidă. Este indicat și reducerea aprotului de grăsimi.

Parteneri