Din cuprinsul articolului
Incidența diabetului de tip 2 crește la nivel global, iar explicațiile indică tot mai des mediul, nu genetica. În multe țări cu venituri ridicate, alimentele ultra-procesate ajung să furnizeze peste jumătate din energia zilnică, iar cercetările epidemiologice le leagă de un risc mai mare de diabet.
În paralel, apar date noi despre o piesă mai puțin discutată din acest puzzle: aditivii de tip conservant, frecvenți în produsele ambalate. Un studiu amplu din Franța, publicat în Nature Communications, a raportat asocieri între expunerea ridicată la anumiți conservanți și un risc mai mare de diabet de tip 2.
Ce înseamnă „alimente ultra-procesate” și de ce contează clasificarea
În clasificarea NOVA, alimentele ultra-procesate sunt formule fabricate industrial, gata de consum sau de încălzit, care conțin puține alimente integrale și includ frecvent adaosuri precum zaharuri, grăsimi, sare, arome, emulgatori și conservanți. Categoria este foarte eterogenă, iar asta contează, deoarece nu toate produsele au același profil nutrițional și nici același efect potențial.
O meta-analiză a studiilor prospective a raportat că persoanele cu cel mai mare consum total de ultra-procesate au un risc mai mare de diabet de tip 2 față de cele cu consumul cel mai mic, iar relația pare să crească gradual pe măsură ce crește ponderea acestor produse în dietă.
Un exemplu important vine din analiza EPIC, publicată în The Lancet Regional Health – Europe. Într-o urmărire medie de 10,9 ani, pe 311.892 persoane, au apărut 14.236 cazuri de diabet de tip 2. Autorii au raportat că fiecare creștere cu 10% a aportului din alimente ultra-procesate a fost asociată cu o incidență mai mare a diabetului, iar modelele teoretice de „înlocuire” au sugerat beneficii atunci când ultra-procesatele sunt înlocuite cu alimente neprocesate sau minim procesate.
Cea mai solidă piesă de mecanism vine dintr-un studiu experimental controlat, realizat în regim internat, la NIH. Participanții au consumat, ad libitum, două diete „potrivite” ca nutrienți declarați, una bazată pe produse ultra-procesate și una pe alimente neprocesate. În perioada cu ultra-procesate, au mâncat mai mult, au avut un surplus de energie și au câștigat în greutate. Acest tip de surplus energetic, repetat, susține creșterea adipozității și rezistența la insulină, două verigi centrale în diabetul de tip 2.
Aici se leagă și ipoteza „pragului personal de grăsime”, folosită de unii autori pentru a explica de ce diabetul poate apărea și la persoane cu IMC care nu pare foarte mare: când depozitul subcutanat nu mai poate stoca în siguranță, grăsimea se redistribuie către ficat și alte organe, iar metabolismul glucozei se deteriorează. Comentariile de specialitate discută această logică, dar subliniază că nu avem încă o cauzalitate complet demonstrată pentru fiecare element din categoria ultra-procesatelor.
Ingredientul „invizibil” din multe produse: conservanții și riscul de diabet
Un studiu publicat în Nature Communications a analizat cohorta NutriNet-Santé (Franța), cu peste 100.000 de adulți urmăriți între 2009 și 2023, folosind înregistrări alimentare repetate. Autorii au raportat că expunerea mai ridicată la conservanți alimentari, ca grup, a fost asociată cu un risc mai mare de diabet de tip 2, iar pentru mai mulți conservanți individuali s-au observat asocieri statistice.
În acoperirea jurnalistică a acestor rezultate, mesajul central rămâne același: studiul este observațional, deci nu poate demonstra cauzalitate, dar ridică un semnal relevant pentru sănătatea publică, deoarece expunerea este larg răspândită în produsele ambalate.
Exemple de conservanți menționați frecvent în discuțiile despre expunere includ nitritul de sodiu (E250), sorbați precum potasiu sorbat (E202), propionați precum propionatul de calciu (E282) și alți aditivi utilizați pe scară largă, în funcție de produs.
Trei limite apar constant în literatura de specialitate:
- Asocierile nu înseamnă cauză. Dieta se corelează cu multe alte variabile, iar chiar și modelele statistice foarte ajustate nu elimină complet confuzia reziduală.
- Ultra-procesatele nu sunt un bloc uniform. Unele subgrupuri pot avea efecte diferite, iar câteva studii au găsit asocieri mai slabe sau chiar inverse pentru anumite produse, în funcție de context și de ce anume înlocuiesc în dietă.
- Ingredientele „posibil implicate” sunt multiple: surplus energetic, densitate calorică, palatabilitate, structură alimentară, aditivi, contaminanți din ambalaje. Fiecare are niveluri diferite de dovezi.
Ce poți face concret, fără promisiuni nerealiste
Pentru reducerea riscului metabolic, strategia cu cel mai bun raport între simplitate și impact rămâne înlocuirea treptată a produselor ultra-procesate cu alimente minim procesate, în special acolo unde consumul este zilnic.
Trei pași practici:
- Alege produse cu liste scurte de ingrediente și cu alimente recognoscibile ca bază, nu ca „urme” în listă.
- Redu subgrupurile asociate frecvent cu risc mai mare în analize, băuturi îndulcite, mezeluri, gustări sărate, ready-meals, apoi urmărește ce pui în loc, iaurt simplu, leguminoase, ouă, pește, legume, fructe, nuci, cereale integrale.
- Dacă ai prediabet, diabet în familie, steatoză hepatică sau circumferință abdominală crescută, discută cu medicul despre screening periodic, inclusiv glicemie, HbA1c, profil lipidic, tensiune, greutate, somn.
Mesajul realist din aceste date este clar. Nu există un singur „ingredient vinovat” care explică singur diabetul de tip 2. Există un tipar alimentar, iar alimentele ultra-procesate și expunerea repetată la aditivi și conservanți fac parte din acest tipar. Cercetarea avansează spre mecanisme, dar deja avem suficiente argumente pentru o recomandare practică: mizează mai mult pe alimente simple, gătite sau minim procesate, și folosește eticheta ca instrument de control.
