Sari la conținut

Dictionar medical

Aici puteți găsi dictionarul medical, termeni de specialitate explicati de dictionarul medical, explicarea bolilor, traducerea unor cuvinte specifice domeniului medical utilizate de medici

Dicționar medical cu termeni medicali explicați pentru o mai bună înțelegere a stării de sănătate, a celor mai frecvente boli și afecțiuni

Malpighi

– Corpusculul Malpighi este un element morfologic al nefronului, format din anse capilare neanastomozate intre ele, care iau nastere prin ramificarea arteriolei aferente si care, reunindu-se, formeaza arteriola eferenta. Este invelit de foita interna a capsulei lui Bowman, de care adera strans. – Stratul Malpighi este stratul epidermic situate intre stratul celulelor bazale si stratul granulos. Este format din 6-7 randuri de celule poliedrice, bine fixate intre ele prin desmozomi. Sinonim: strat germinativ.

Malformatie

Anomalie morfologica congenitala a unui organ sau a unei parti a corpului, decelabila de la nastere sau care se manifesta inca din prima varsta a copilariei. Malformatiile sunt diverse si de gravitate foarte variabila, mergand de la simplul angiom cutanat, care dispare in cursul cresterii, pana la o malformatie grava, care face copilul neviabil. Ele rezulta dintr-o tulburare a dezvoltarii embrionare, adica dintr-un accident plasabil intr-o perioada cuprinsa intre fecundatie si a 4-a luna de sarcina (perioada formarii majoritatii organelor). Intre 1,5 si 3% dintre nou-nascuti sunt purtatori ai unei malformatii. Aceasta se poate manifesta din capul locului (malformatia membrelor, malformatia cardiaca de exemplu) sau mai tarziu (malformatia digestiva sau urinara); este de mentionat importanta unui examen fizic aprofundat al oricarui nou-nascut in primele trei zile dupa nastere. Cauze – Cauzele sunt nesigure in 50 pana la 70% din cazuri. Celelalte cazuri releva, in principal, trei origini: – Anomaliile cromozomiale, al caror risc creste in general cu varsta mamei, indeosebi in ceea ce priveste trisomia 21 (mongolism), sunt anomaliile cele mai precoce in dezvoltarea oului; ele exista uneori deja in nucleul ovulului sau spermatozoidului sau pur si simplu survin in cursul primelor diviziuni celulare. Se disting anomaliile de numar (cromozom supranumerar sau lipsa) si anomaliile de morfologie cromozomica (de exemplu, deletia bratului scurt al celui de-al 5-lea cromozom, cauzand boala numita tipatul de pisica). Pot fi atinse toate celulele copilului sau doar un grup celular; atunci se vorbeste de mozaic. Malformatiile antrenate sunt, in general, complexe, asociind de cele mai multe ori un anumit grad de deficienta mintala – Anomaliile ereditare pot fi legate de anomalia unei singure gene (ereditate monofactoriala) sau a mai multor gene (ereditate multifactoriala). Frecventa acestui tip de anomalie creste in caz de consangvinitate (copii proveniti din doi membri ai aceleiasi familii). – Anomaliile legate de sarcina sunt multiple. Substantele toxice ingerate sau inhalate de catre mama in timpul sarcinii, indeosebi alcoolul, sunt responsabile de o crestere statistica a numarului de malformatii (atingere in particular a bazinului si membrelor inferioare). Anumite infectii ale mamei in timpul sarcinii pot, de asemenea, sa fie sursa malformatiilor. Ele sunt, in general, cu atat mai periculoase cu cat survin mai la inceputul sarcinii, indeosebi in cursul dezvoltarii embrionare; rubeola este responsabila de malformatii oculare, cardiace si auditive, toxoplasmoza (infectie parazitara provocata de un protozoar, Toxoplasma gondi, de atingeri oculare si de hidrocefalie, in timp ce infectia cu citomegalovirus poate provoca o atingere a creierului (microcefalie, calcificari cerebrale) si anomalii ale globului ocular (microftalmie) si ale retinei (corioretinita). Tratament – Atunci cand este posibil, tratamentul este de cele mai multe ori chirurgical (de exemplu, chirurgie estetica in caz de fanta labiopalatina etc.). Intr-un numar mic de cazuri, tratamentul este cel preventiv. Depistare – Multumita mijloacelor de depistare aparute in cursul ultimilor ani, frecventa anomaliilor congenitale grave la copii ar trebui sa descreasca. – Ecografia obstetricala permite studierea morfologiei fatului din al 2-lea trimestru de sarcina – Amniocenteza, prelevarea de lichid amniotic, permite depistarea anomaliilor cromozomiale (in particular pe cea a trisomiei 21), determinarea sexului copilului pentru malformatiile legate de sex, si dozarea anumitor substante ca alfafetoproteina, al carei nivel este deosebit de crescut in spina bifida. Amniocenteza a devenit cvasistematica atunci cand mama a depasit varsta de 35 ani – Prelevarea de sange fetal din cordonul ombilical, sub ecografie, permite, de asemenea, depistarea unor malformatii – Dozarea sangvina a hormonilor mamei este un indicator al unor malformatii, un nivel prea mare de hormon corionic gonadotrofic, de exemplu, indica o posibilitate de trisomie 21 – Sfatul genetic poate fi solicitat de un cuplu care a avut deja un copil malformat sau atins de o boala genetica, sau chiar inaintea nasterii primului copil in caz de antecedente familiale de boli ereditare.

Macula

1. Termen anatomic avand semnificatia de arie deosebita structural de restul suprafetei din care face parte. Macula lutea (pata galbena) este o depresiune ovalara in retina polului posterior al globului ocular, continand aproape exclusiv celulele cu conuri. 2. In dermatologie, macula este o leziune elementara a pielii caracterizata printr-o modificare de culoare a pielii.

Macerare

In cazul macerarii, planta (de exemplu), va fi mentinuta un timp mai indelungat (dar maxim 8 ore) in contact cu un solvent sau dizolvant (in mod normal, apa la temperatura camerei). Vasul in care se va macera planta va fi agitat din cand in cand. Dupa ce s-a obtinut maceratia, se va strecura, iar daca nu se va consuma in scurt timp, se va pastra la rece maxim 24 de ore. Prin macerare se obtin vinuri, tincturi, oteturi medicinale.

Lactoser

Partea lichida care ramane din lapte dupa indepartarea cheagului rezultat din actiunea fermentilor (este lipsit de cazeina).

Lacrima

Secretia glandei lacrimale, cu rol in mentinerea umiditatii corneei.

Labirintita

Inflamatie a unei cavitati a urechii interne, labirintul. O labirintita este consecutiva, de cele mai multe ori, unei infectii virale (oreion, rujeola, gripa sau mononucleoza infectioasa) sau bacteriene (otita prost tratata). O labirintita provoaca mai ales vertij, deoarece urechea interna controleaza echilibrul. Ea mai poate sa se manifeste si prin greturi, prin miscari involuntare ale globilor oculari, prin tiuituri si infundari ale urechii, printr-o scadere a auzului. O labirintita virala se vindeca de la sine. O labirintita bacteriana necesita un tratament medical rapid si energic (antibiotice) sau chirurgical, in caz contrar, pot surveni complicatii grave (surditate definitiva, meningita).

Labirintectomie

Evidare chirurgicala totala sau partiala a labirintului, urmata de abolirea definitiva a functiilor labirintice.

Kerion

Infectie supurata a pielii capului provocata de o ciuperca microscopica. Kerionul este o forma de chelbe. El apare ca un placard rotunjit, gros si tare, cu suprafata cu cruste, perforata de orificii foliculare prin care ies puroiul si sangele; firele de par parazitate se desprind cu usurinta de pielea capului. Tratamentul este bazat pe aplicatii locale si pe administrarea pe cale orala a unor antifungice (medicamente contra ciupercilor), precum grizeofulvina si ketoconazolul. Dupa tratament, in locul parului cazut, dupa sase luni pana la un an, creste alt par. Afectiunea poate lasa cicatrice si un par rarefiat. Sinonim: chelbe supurativa, kerion al lui Celse.

Keratoza

Ingrosare localizata a stratului cornos (stratul cel mai de suprafata al epidermului). Termenul keratoza desemneaza orice crestere a stratului cornos, indiferent de natura sa (bataturi ale degetelor picioarelor, veruci etc.); in acest caz se mai vorbeste si de hiperkeratoza. Termenul keratoza se refera de asemenea si la boli precise, dintre care cele mai importante sunt keratozele pilare, senile si solare. – Keratoza pilara afecteaza indeosebi adolescentul sub forma unor mici ridicaturi rosietice, aspre ca niste cruste pe maini si pe pulpe. Ea se trateaza prin aplicatii de medicamente keratolitice pe baza de uree sau de acid salicilic. – Keratoza senila si keratoza solara (sau actinica) sunt leziuni precanceroase avand aspectul unor mici ridicaturi putin aspre, rozalii, cenusii sau maronii, care se intind formand un corn cutanat. Forma solara se dezvolta la subiectii mai tineri expusi ani de zile unor insoriri puternice. Tratamentul consta in distrugerea prin frig (crioterapie), prin curent electric (electrocoagulare) sau cu laser cu dioxid de carbon. Sinonim: keratodermie, keratosis.

Keratoglobus

Afectiune congenitala a ochiului care consta in deformarea globuloasa a corneei.

Keratoconjunctivita

Inflamatie simultana a conjunctivei si a corneei. O keratoconjunctivita este o complicatie frecventa a unei conjunctivite. Diferite tipuri de keratoconjunctivite – Dupa cauza sa, o keratoconjunctivita poate sa se manifeste in modalitati foarte diferite. – Keratoconjunctivita cu adenovirus se caracterizeaza prin aparitia, sub cornee, a unor mici noduli rotunjiti si albiciosi care nu deranjeaza vederea decat daca sunt situati pe axul vizual. Ei regreseaza de obicei fara a lasa sechele, insa foarte lent, in cateva luni, chiar in mai multi ani. – Keratoconjunctivita uscata, cea mai frecventa, mai ales la persoanele in varsta, este legata de o insuficienta a secretiilor lacrimale. Aceasta uscaciune oculara poate face parte din sindromul lui Gougeret-Sjogren. Ea provoaca uneori aparitia unor filamente formate din celule care se des prind din cornee. Afectiunea poate fi insotita de o senzatie dureroasa de corp strain in ochi si poate antrena o ulceratie a corneei cu un risc de suprdinfectie si de perforatie. – Keratoconjunctivita flictenulara, foarte rara, se traduce prin dezvoltarea pe conjunctiva si pe cornee a unor mici noduli cenusii care duc la constituirea unor mici vezicule umplute cu un lichid limpede, denumite flictene. Acestea se resorb dupa cateva zile. Aceasta afectiune insoteste adesea o primo-infectie tuberculoasa. Diagnostic si tratament -Diagnosticul unei keratoconjunctivite se pune pe baza unui examen oftalmologic. Tratamentul este cel al cauzei (colire cu antibiotice, chiar cu substante antivirale, colire destinate sa compenseze insuficienta lacrimala si sa accelereze cicatrizarea).

Kashin-beck (boala)

Boala ce afecteaza oasele si articulatiile, care apare la copii si adolescenti si determina tulburari de crestere si deformari articulare. Este endemica in unele zone din Siberia, Coreea, China, Tibet. Deficitul de seleniu a fost citat printre factorii etiologici.

Kariolisis

Procesul de dizolvare a nucleului celular, care apare in necroza celulara si este precedat de fragmentarea nucleului.

Junghi

Durere intensa, cu caracter de obicei intermitent si localizare toracica, intalnita in afectiuni pleuropulmonare, cardiace.

Izozima

Forma a unei enzime care catalizeaza acelasi tip de reactie, dar are cateva diferente fizice si imunologice. Sinonime: izoenzima, izoferment.

Izouree

Forma tautomera a ureei. Se pare ca are numai o existenta teoretica, deoarece actiunea enzimei hidrolizante (ureaza) nu permite distinctia intre cele doua forme tautomere.

Ileostomie

Operatie chirurgicala constand in legarea ileonului (partea terminala a intestinului subtire) la un orificiu practicat pe piele.

Ileorectoplastie

Operatie chirurgicala constand in inlocuirea rectului cu o portiune de ileon.