Sari la conținut

Dieta care păstrează creierul tânăr

Odată cu înaintarea în vârstă apar tulburări cognitive, care afectează procese importante ca memoria, gândirea, limbajul, atenţia, luarea de decizii sau rezolvarea problemelor. Sunt funcţii superioare care scad cu timpul.

Cercetătorii greci şi americani de la Universităţile din Atena şi Alabama au vrut să determine în ce măsură alimentaţia tipic mediteraneană ar poate încetini acest declin. Regimul se bazează îndeosebi pe fructe şi legume, ulei de măsline ca principală materie grasă (aproape exclusivă), mai mult peşte şi mai puţină carne roşie, puţine produse lactate şi consum moderat de alcool (mai ales vin roşu).

Studiul s-a desfăşurat pe circa o mie de adulţi în jur de 60 de ani. Informaţiilor despre obiceiurile alimentare li s-au adăugat rezultatele unor teste cognitive realizate anual.

Rezultatele au arătat că participanţii a căror alimentaţie se apropie cel mai mult de regimul mediteranean prezintă un risc cu 20% mai mic să dezvolte tulburări cognitive, afectând îndeosebi memoria. ‘Regimul alimentar este un lucru modificabil ce poate ajuta la păstrarea funcţionalităţii cognitive în procesul de îmbătrânire’, arată dr Beatrice Vuaille în Le Quotidien du Medecin. Acesta reprezintă totuşi numai un element care trebuie luat în considerare, trebuind să fi asociat cu practicarea regulată a unei activităţi fizice, abţinerea de la fumat, controlul greutăţii sau tratarea diabetului şi a hipertensiunii.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel