Sari la conținut

Dieta care te ajută să slăbești rapid după Sărbători

Alimentația în exces poate duce la inflamații cronice
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Adoptarea unor alegeri alimentare echilibrate și promovarea activității fizice regulate pot juca un rol crucial

Din cuprinsul articolului

Cum să slăbești rapid. Sărbătorile de iarnă sunt cea mai frumoasă perioadă a anului, dar și cea mai bogată din punct de vedere culinar. Indiferent unde am ales să ne petrecem sărbătorile, mesele au fost încărcate de bunătăți și dulciuri și nimeni nu a mai ținut cont de calorii. 

Petrecerile, întâlnirile cu familia și prietenii,  programul relaxant, ne-au încărcat pe de o parte bateriile, dar pe de alta parte ne-au dezamăgit și epuizat prin apariția kilogramelor în plus.

Începutul de an înseamnă rezoluții noi pe toate planurile, mai ales în ceea ce privește sănătatea. Cu toții ne dorim să avem un stil de viață sănătos și să scăpam de nedoritele kilograme în plus. Însă slăbitul și repunerea în formă a fost întotdeauna percepută ca o sarcină dificilă, mai ales după sărbători. Pentru a avea rezultatele dorite, cel important este să găsim metoda corectă care se potrivește, obiectivelor și evident stilului de viață de zi cu zi.

Din fericire, astăzi oricine poate fi sănătos și în formă, cu ajutorul dietei NUPO. Cu este 40 de ani de experiență și peste 35 de studii științifice, dieta țărilor scandinave este una dintre cele mai studiate diete VLCD* ( dieta cu conținut scăzut de calorii). Este cea mai eficientă dietă în lupta cu kilogramele în plus, un program special conceput care se bazează pe formule alimentare care au scopul de a înlocui întreaga dietă zilnică.

Dieta NUPO este o dietă științifică, atent și continuu studiată, care îi certifică siguranța pentru sănătatea umană și eficiența în procesul de slăbire. Toate produsele din dieta NUPO sunt alimente cu o formula echilibrata din punct de vedere nutrițional, ce asigura organismului toate vitaminele, mineralele, proteinele, grăsimile esențiale, fibrele și alți nutrienți de care acesta are nevoie. Sunt concepute pentru a înlocui alimentele convenționale pentru o perioadă si pentru a facilita pierderea optimă în greutate. Acest tip de alimente oferă un aport de energie controlat mai mic decât se poate obține cu un aport redus de alimente normale.

NUPO este alternativa sigură și sănătoasă la dietele deja existente și oferă produse dietetice atat pentru cei care vor sa slabeasca cat si pentru cei care vor sa isi mențină o greutate stabilă.  O dietă extrem de versatilă ce poate fi  urmată în diferite moduri, in functie de preferinte si stil de viata. Pentru a slăbi rapid și în siguranță, recomandarea specialiștilor este ca dieta să fie urmată minim 3 săptămâni (dieta poate fi urmată în mod continuu, între 3-8 săptămâni*). La nevoie (suprapondere, obezitate), se poate face pauză 1-2 săptămâni și apoi dieta se poate relua pentru a continua procesul de slăbire.

Dieta cu efecte pe termen lung

Dieta Nupo este o dietă de slăbit cu efecte pe termen lung! Inițial se pierd mai multe kilograme, care se mențin în timp pe o durată mult mai lungă decât la orice alta dietă, inclusiv la dietele hipocalorice. Acest lucru aduce un beneficiu psihologic considerabil. Pe langa acestea, printre efectele benefice pe care dieta NUPO le are asupra sănătății se numara: reducerea și normalizearea hipertensiunii arteriale și hipertensiunii pulmonare; normalizarea glicemiei în diabetul zaharat de tip 2; scaderea concentrației acizilor grași din sânge (ex. trigliceride) și normalizarea nivelului colesterolului; scaderea riscului de boli cardiovasculare; scaderea riscul complicațiilor diabetului zaharat; scaderea riscului de cancer de colon și de sân; reducerea episoadelor de apnee în somn (sforait); ameliorarea afecțiunilor osteo-articulare; normalizarea oxigenarii sângelui.

Produsele Nupo sunt împărțite în patru categorii: Dietă, One Meal ( O singură masă ), Gustări Proteice și Slim Boost. Produsele pot fi savurate separat sau pot fi combinate. Produsele Nupo sunt aprobate de  EFSA și de toate Ministerele responsabile cu securitatea alimentară în țările în care se comercializează ca aliment  înlocuitor complet al dietei.

Dieta Nupo de Slăbit – asigură scăderea eficientă și sigură în greutate, fiind o dietă săracă în calorii, dar care conține cantitatea corectă și completă de proteine, nutrienți, vitamine și minerale esențiale organismului, care au rolul de a menține organismul echilibrat pe toată durata procesului de slăbire.

Nupo One Meal ( Înlocuitorii de mese) –  înlocuiesc comod, rapid și sănătos o masă. Pe lângă gustul foarte plăcut, din punct de vedere nutritiv înlocuitorii de mese One meal au o compoziție completă și corectă, fiind recomandați atât pentru pierderea în greutate, cât și pentru menținerea greutății, dar și a unui stil de viață sănătos.

Gustări Proteice – au un conținut crescut de proteine și sunt recomandate ca gustare rapidă între mese sau ca o bună alternativă la snack-urile pline de calorii și cu un conținut nutritiv scăzut și dezechilibrat. Sunt ideale pentru menținerea greutății sau pierderea kilogramelor în plus, dar și înainte și după antrenamentele sportive, datorită conținutului crescut în proteine.

Slim Boost – Acceleratori ai metabolismului, sunt suplimente alimentare naturale, care pot fi folosite în combinație cu produsele noastre Dieta Nupo și/sau Nupo One Meal,  dar și pur și simplu ca suplimente la mesele zilnice. Acest lucru va asigură că planul de slăbire nu scapă de sub control în momentul în care aveți un stil de viață activ și cu tentații zilnice care vă poate împiedica în procesul de pierdere în greutate.

Pentru menținerea greutății și/sau pentru scăderea în continuare în greutate, aveți multe alternative de dietă:

Dieta One Meal –  Înlocuitori de masă One Meal (înlocuirea a două mese zilnice cu Nupo One Meal ajută în continuare la scăderea în greutate, iar înlocuirea unei singure mese cu Nupo One Meal ajută la menținerea greutății.

Dieta 5:2 (cinci zile pe săptămână Dieta Nupo de Slăbit și 2 zile pe săptămână alimente clasice), care asigură în continuare scăderea în greutate;

Dieta 2:5 (2 zile pe săptămână Dieta Nupo de Slăbit și 5 zile pe săptămână alimente clasice), care asigură atât slăbirea cât și menținerea greutății.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel