Categories: Stil de viaţă

Dieta de două zile te ajută să slăbești și întârzie îmbătrânirea

Cinci zile mănânci cât și ce vrei, iar două ții post negru. Asta e regula de bază a dietei de două zile.

În forma sa originală, dieta permite cinci zile de festin culinar, timp în care se pot consuma toate grupele de alimente, în orice cantitate, urmate de două zile de „chin”, adică de abstinență totală de la mâncare. Singurele băuturi permise sunt apa chioară, ceaiul și cafeaua fără zahăr.

Pentru începători se recomandă pauze de minimum 8-12 ore, însă „avansații” ajung și la performanța de a mânca o zi da, o zi nu. Dieta este contraindicată însă în afecțiuni gastrice, precum ulcer, gastrită sau diabet.

Regimul nu are ca unic obiectiv doar pierderea kilogramelor în plus, ci și scăderea riscului de cancer și alte boli metabolice.

În cele două zile fără mâncare, organismul secretă într-o cantitate mai mare hormoni de creștere, supranumiți și „hormonii tinereții”, ceea ce conferă o stare generală de bine. „Dau o stare de bine și intensifică metabolismul și arderile. Pentru cei care, totuși, țin acest regim, este recomandat să bea multă apă, cafea neîndulcită și sucuri de legume în ziua de post, și să ia suplimente pe bază de alge, pentru un aport minim de carbohidrați”, recomandă nutriționistul Corina Zugravu.

Recent Posts

Nostradamus a prezis soarta Bisericii Catolice: se apropie Judecata de Apoi?

Nostradamus, celebrul astrolog francez, a câștigat popularitate încă de la publicarea lucrării sale "Profețiile" în…

4 minute ago

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

10 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

10 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

11 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

11 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia