Sari la conținut

Dietă de slăbire și dezintoxicare cu usturoi și orez crud

beneficiile usturoiului

Dietă de slăbire și dezintoxicare cu usturoi și orez crud.

Nutriționiștii au constatat că usturoiul are capacitatea unică de a preveni şi de a trata numeroase complicaţii strâns legate de afecţiunile cardiovasculare. În cazul bolnavilor cardiaci, care erau şi supraponderali, cura cu usturoi a fost eficientă şi în profilaxia obezităţii. Aceștia au fost sfătuiți să urmeze un regim simplu: seara, înainte de culcare, să consume câte doi-trei căţei de usturoi. Cina lor era alcătuită din salate proaspete cu legume şi carne de pasăre, fiartă sau gătită la cuptor. În trei luni, cura cu usturoi i-a ajutat pe subiecți să „topească” între opt şi zece kilograme.

Dietă de slăbire și dezintoxicare cu usturoi și orez crud

Este vorba de unu dintre cele mai simple cure de slăbire. Efectele curei sunt miraculoase, producându-se și o curățire a organismului. În ce constă, de fapt, dieta cu ustori și orez crud?

Dimineața, pe stomacul gol, se ia câte un bob de orez crud (cu puțină apă) și un cățel mic de usturoi. Urmând ca de a doua zi să creșteți progresiv, cu câte un bob zilnic, până ajungeți la cantitatea de 19 boabe de orez. Atenție, însă. Cantitatea de usturoi nu se modifică.

Cura cu orez și usturoi crud

  • Ziua 1: 1 bob orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 2-a: 2 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 3-a: 3 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 4-a: 4 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 5-a: 5 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 6-a: 6 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 7-a: 7 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 8-a: 8 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 9-a: 9 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 10-a: 10 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 11-a: 11 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 12-a: 12 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 13-a: 13 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 14-a: 14 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 15-a: 15 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 16-a: 16 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 17-a: 17 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 18-a: 18 boabe orez + 1 cățel usturoi
  • Ziua a 19-a: 19 boabe orez + 1 cățel usturoi.

Acest tratament este bun pentru persoanele supraponderale sau obeze şi hipertensive. Cura se poate repeta după o pauză de 3 săptămâni. După cinci-şase luni, cercetătorii au observat că subiecţii au pierdut în greutate circa 17 kilograme.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel