Sari la conținut

Dietă Oana Roman. Cum a slăbit 20 de kilograme: Oamenii mă văd la televizor, aia nu e realitate

a slăbit Oana Roman

Dietă Oana Roman. Vedeta a povestit cum a reușit să dea jos 20 de kilograme și să ajungă la greutatea pe care și-o dorea de multă vreme.

“Oamenii nu mă văd în realitate, oamenii mă văd la televizor, aia nu e realitate. Am slăbit vreo 20 și un pic de kilograme, dar, practic am slăbit foarte mult în centimetri.

Am făcut proceduri de remodelare corporală un an și jumătate și am scăzut foarte, foarte mult în centimetri. De aceea pare că am slăbit mai multe kilograme decât am slăbit eu de fapt pentru că aceste proceduri m-au ajutat să-mi reduc foarte mult din circumferința la bust, la talie, la șolduri.

Ce dietă ține Oana Roman

Da, am o dietă anume aș putea spune, țin post intermitent, 16 cu 8, adică nu mănânc nimic 16 ore și mănânc doar într-un interval de 8 ore și atunci mănânc cu măsură, evident.

Mă simt bine pentru că, cumva, oamenii mă percep altfel. Dar să știi că eu așa am fost tot timpul, la fel de veselă și la fel de binedispusă”, a declarat Oana Roman la Antena Stars.

Ce operații estetice vrea să facă

“Gușă nu mai am, mi-a rămas un pic de piele. Din cauza faptului că am slăbit, mi s-a lăsat un pic pielea. Asta e! O să reparăm și asta în curând.

De mult timp vreau să-mi fac o operație care nu este neapărat estetică, ci mai degrabă medicală, la mine. În urma operației pe care am avut-o după ce am născut, am niște cicatrici pe abdomen, foarte urâte… acum am și slăbit și mi s-a lăsat pielea.

Și trebuie să-mi fac o abdominoplastie, dar la mine e mai degrabă din rațiuni medicale, decât neapărat estetice, dar evident că și estetică este… o să scap de cicatricea aia foarte urâtă pe care o am. E singura la care m-am gândit.

Eu am avut destule operații și nu vreau să-mi fac operații doar de dragul de a-mi face. Abdominoplastia sunt obligată să o fac. Și în rest, există tot felul de proceduri care ajută, fără să te tai neapărat”, a mai spus Oana Roman.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel