Sari la conținut

DIETA OMULUI DIN PEȘTERĂ, panaceu pentru diabet, obezitate sau boli de inimă. Cum o poți adapta vremurilor actuale

Dieta paleolitică, bazată pe carne, pește, alune, rădăcinoase și fructe de pădure, ar putea fi cea mi bună soluție pentru combaterea epidemiei de obezitate și a bolillor asociate acesteia.

În fiecare zi, cercetătorii britanici mai descoperă câte o dietă-minune. Mâncatul este însă mai simplu decât am crede, dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo 10.000 de ani și ne-am inspira din meniul strămoșilor noștri care trăiau în peșteri. Pentru asta nu este nevoie neapărat să mâncăm rădăcini sau carne crudă, ci doar variantele mai puțin procesate ale acestora.

Oamenii de știință spun că suntem programați genetic să mâncăm la fel cum o făceau oamenii peșterilor, înainte de revoluția din agricultură. De altfel, dieta paleolitică așa cum a fost denumită, ar putea fi soluția pentru bolile moderne care afectează oameni de pe tot globul: diabet, obezitate, boli cardiovasculare și multe altele.

În ce constă, de fapt, această dietă? În primul rând, se bazează pe produse care pot fi vânate, pescuite sau culese: carne, pește, scoici, ouă, legume, alune, rădăcinoase și fructe de pădure. Nu au ce căuta în această dietă produsele făinoase, zahărul, uleiurile procesate și sarea. Cât despre băuturi, aveți voie doar apă sau ceai verde. Pofta de dulce o puteți satisface cu miere. Din când în când aveți voie să folosiți și uleiurile nerafinate în salate. Planul include și mișcare.

Există însă și sceptici. „Dieta are multe avantaje, dar și limitări, pentru că pare o altă dietă pe care oamenii nu o pot ține pentru tot restul vieții. Nu este variată, implică costuri mari și pare și dezechilibrantă, pentru că nu include toți nutrienții necesari”, consideră Keith Ayoob, professor la New York’s Albert Einstien School of Medicine.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel