Sari la conținut

Dieta omului leneș. Mihaela Bilic: Nu am nicio interdicție, nu mi-e frică să mănânc merdenele

Mihaela Bilic
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Medic, despre rolul grasimii

Dieta omului leneș. Dacă te numeri printre persoanele care urăsc să facă spor, care nu suportă să bea apă, care iubesc mâncarea și cărora nu le plac restricțiile, este evident că e extrem de dificil să îți păstrezi o greutate ideală.

Și totuși, există speranțe și pentru oamenii mai leneși, care nu pun mare preț pe mișcare. În schimb, aceștia vor fi nevoiți să apeleze la o voință de fier dacă își doresc să nu se îngrașe.

Dieta omului leneș. Mihaela Bilic: Nu am nicio interdicție, nu mi-e frică să mănânc merdenele

Cunoscutul nutriționist Mihaela Bilic a împărtășit câteva dintre secretele siluetei sale impecabile, la 52 de ani.

Invitată în emisiunea FRESH by UNICA, Mihaela Bilic a recunoscut că mănâncă o singură dată pe zi, că nu are restricții alimentare, dar că nu abuzează niciodată de mâncărurile preferate.

„Eu mănânc o dată-n zi, nu îmi place apa și am recunoscut-o, adică sunt consecventă în afirmații. Beau lapte precum un bebeluș, beau ceai, mânânc ciorbă, nu-mi place apa, nu beau apă!

Și, altfel, mănânc puțin, pentru că ăsta este metabolismul, asta este alegerea mea, sunt o persoană sedentară, leneșă și comodă. Nu am reușit să fac din sport un prieten și un aliat și, atunci, în momentul în care nici nu faci mișcare, trebuie să tai și mai mult din aportul caloric.

M-am auto-condamnat la această restricție de cantitate și sărăcie din punct de vedere caloric, însă, atunci când mănânc, mănânc tot ce îmi place. Nu am nicun fel de interdicții, nu mi-e frică să mănânc merdenele, șnițel, catofi prăjiți. Este adevărat, însă, că este rar și cantitatea este mică. Atunci când spun merdenele, nu știu dacă am mâncat în ultimele 5 luni, dar, în capul meu, faptul că am permisiunea și că nu este interzis, contează.

La fel și cartofii prăjiți, cred că am mâncat acum 3 luni, dar, din nou spun, nu îmi interzic nimic și încerc pe perioada zilei să mă amăgesc, să amân”, a spus Mihaela Bilic, în emisiunea Fresh by Unica.

Cum să „păcălești” foamea: „Nu mă mai întreb îmi place, nu-mi place. Este o realitate”

Cum poți să păcălești foamea? Mihaela Bilic a dezvăluit câteva trucuri care te pot ajuta să îți păstrezi acest stil de dietă.

„Dacă îmi este foarte foame, mai iau un covrig cu un lapte bătut, mai mănânc o banană sau o supă cremă, astfel încât să trag de timp și să ajung la masa de seară.

O dată-n zi este, dar e seara, când pot să stau relaxată la masă și să am această bucurie că mi se cuvine o masă-n zi. E o chestiune de antrenament și de perseverență.

Nu mă mai întreb îmi place, nu-mi place. Este o realitate. E o chestiune de realism și de a pune un echilibru între silueta pe care ți-o dorești și puțina mâncare pe care poți să ți-o mai permiți. De multe ori fac comparație, apropo de bugetul financiar…

Sunt un om sărac, din punct de vedere buget de calorii și mă comport în consecință. Un om sărac nu se duce la mall și nu se uită cu jind la toate vitrinele alea, pentru că știe că în buzunar n-are decât 3 lei.

Deci, eu încerc să am contact minim cu mâncarea, tocmai ca să nu-mi aduc aminte în fiecare moment că sunt un om sărac”, a adăugat Mihaela Bilic.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel