joi, decembrie 2, 2021

Dieta viitorului. Mihaela Bilic: Trebuie să țineți cont de 6 reguli.

Mihaela Bilic ne face o invitație la adoptarea unei tip de nutriție mai simplă. O nutriție care să țină cont de cel puțin 6 reguli.

Te-ar mai interesa: Remediu de excepție pentru inimă! Planta minune ca...

Într-o postare pe contul său de Facebook, Bilic încearcă să explice cum ar arăta imaginea unei „farfurii din viitor”.

„Cum va arăta farfuria noastră în viitor? După ce am transformat mâncarea în chimie și plăcerea în neuroștiință, ce ar mai putea urma din punct de vedere gastronomie, nutriție și artă culinară? Obligatoriu simplificarea!
Sau mai bine zis întoarcerea la lucrurile simple, la mâncatul puțin din tot, totul spus sub o formă complicată, filozofico-sofisticată… Ca să pară că am reinventat roata, când de fapt ne e jenă să recunoaștem că am făcut mult zgomot pentru nimic.

Te-ar mai interesa: Vaccinare la domiciliu pentru persoanele care nu s...

Care sunt ultimele reguli și cele mai noi recomandări când vine vorba de Future Food? Să nu râdeți și să nu spuneți că le știați, altfel ar rămâne șomeri specialiștii în modă și nutriție, pentru că mâncarea a ajuns să fie, nu-i așa, cel mai “la modă” subiect”, este de părere nutriționistul.

Dieta viitorului. 6 reguli de care trebuie să țineți cont

Celebrul nutriționist a prezentat cele șase reguli ale unei diete a viitorul pe care oamenii o vor adopta, fie că vor sau nu.

1- Eat green sau mai pe românește abuzați de verdețuri și legume, singura șansă a omului modern

Te-ar mai interesa: Angela Similea, mesaj pentru medicul român de Ziua...

să mestece după pofta inimii fără să se îngrașe. La cât a ajuns să fie mâncarea de concentrată în nutrienți, doar cu frunze mai putem umple farfuria cu vârf.

2- Eat healthy– asta e genial, că dacă nu ne-ar fi spus, cine știe ce otrăvuri mai consumam! De fapt se vrea o reîntoarcere la alimentele rudimentare, pe cât de banale pe atât de esențiale. Precum produsele lactate fermentate, drojdia/borșul, varza murată și oțetul de mere-adică tot ce e fermentat și conține bacterii probiotice.

3- Eat PEGAN?!!! Aici e nevoie de o explicație, altfel vă apucați să mâncați porumbei sau semințe,

Te-ar mai interesa: Ce trebuie să știe persoanele vaccinate cu Pfizer ...

Doamne ferește. Termenul este de fapt o combinație între “paleo” și “vegan” cu ajustările de rigoare, adică alimente cât mai puțin procesate, fără carbohidrați rafinați (zahăr și făină) dar și cu un pic de carne/pește, ca să fie pe placul tuturor.

4- Drink less! Asta nu mai are nevoie de traducere. Doar de o mică precizare: cafeaua și ceaiul rămân în vogă, dar sucurile de orice fel (chiar și fresh) sunt depășite. Cât despre alcool, la modă sunt prosecco, vinurile și aperitivele tip vermut în loc de gin sau vodka.

Mihaela Bilic vorbește despre dieta viitorului

Te-ar mai interesa: Alertă! O țară europeană suspendă folosirea acestu...

5- Enjoy sustainably sau reduceți risipa, ca să nu pierdem din vedere grija pentru mediu. Pe lângă eliminarea plasticului, se pune accentul pe ingredientele locale și de sezon. Pe agricultura și animalele crescute neintensiv, pe produsele tradiționale/artizanale.

6- Be responsible adică implicați-vă activ în tot ce ține de mâncarea voastră, de la achiziția ingredientelor, la gătit, la programul meselor și la dimensiunea porției. Cheltuielile trebuie să fie și ele optimizate, preferați mai puțin și de calitate, chiar dacă asta vine cu un preț corespunzător.

„Si pentru că ați putea spune că nu e nimic nou pe frontul gastronomiei, am să închei cu cea mai năstrușnică recomandare. Eat levantine! Da, ați auzit bine, noul trend în materie de nutriție aduce la loc de cinste mâncarea din Levant.

Adică preparatele ce-și au originea în bazinul Mediteranei, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Liban, Siria și Israel. E cool să mănânci humus, shakshuka și khachapuri. Iar dacă n-ați auzit de ele e grav. Înseamnă că nu practicați dieta Future Food”, a mai scris nutriționistul pe pagina sa de Facebook.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.

Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri

Ultimele stiri