Categories: Ştiri sănătate

DNA a dezvăluit. Jumătate dintre cei care au obținut certificatul verde la acest centru nu au primit serul anti Covid

Centru de vaccinare cu probleleme. Mai mult de jumătate dintre persoanele care figurează ca vaccinate la Centrul din Petea nu ar fi primit doza de vaccin, a anunțat joi DNA, care a dispus miercuri reținerea unei asistente medicale și a altor două persoane.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unei asistente medicale din cadrul Direcției de Sănătate Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic, toate în formă continuată, și a două persoane fără calitate specială, sub aceleași acuzații.

250-300 de euro, costul unui certificat verde fals

Conform procurorilor, cei trei suspecți figurează între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre asistentele medicale și registratorii din centrul de vaccinare Petea implicați în eliberarea certificatelor false de vaccinare și cei interesați de obținerea acestora.

„Concret, cei trei ar fi procedat la identificarea unor persoane care doreau să obțină adeverințe de vaccinare fără a le fi administrată doza de vaccin, cerând și primind în schimb sume de bani (250 -300 euro). Banii le erau transmiși asistenților medicali din cadrul Centrului de vaccinare Petea implicați în activitățile infracționale descrise în comunicatul anterior, iar o parte li se <întorceau> drept recompensă pentru prestate”, se arată în comunicat.

DNA arată că din probele administrate a reieșit că, în perioada 8 septembrie-2 noiembrie 2021, supusă analizei până în acest moment, la Centrul de vaccinare Petea figurează în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) un număr de 5.495 de persoane ca fiind vaccinate. Din analiza datelor au rezultat suspiciuni că peste 3.500 de persoane fie nu ar fi fost fizic în centrul de vaccinare, ori au fost, dar nu ar fi primit efectiv doza de vaccin. În acest caz se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Recent Posts

Un medic specialist prezintă cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit

Cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit. Alimentația, stresul sau greutatea excesivă sunt doar…

26 de minute ago

Planta minune care te menţine sănătos! Aproape orice boală se poate vindeca

Planta minune care te menţine sănătos! Frunzele acestei plante conțin de două ori mai multă vitamina…

55 de minute ago

Obiceiul de Paște pe care toată lumea l-a uitat. Ce trebuie neapărat să faci

Sărbatorile pascale înseamnă tradiție , bucurie și reunire în toate culturile creștine. Aceste sărbători celebrează…

o oră ago

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Atenție la ouă și drob

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Sărbătorile Pascale se numără printre cele…

2 ore ago

Tradițiile ne pot îmbolnăvi. De ce să NU consumăm ouăle vopsite care s-au spart în timpul fierberii

Daca ouăle vopsite de paste s-au spart în timpul fierberii, nu exista un risc major…

2 ore ago

Ce nu ai voie să faci în Duminica Paștelui. Ține neapărat cont de aceste tradiții

Ce NU ai voie să faci în prima zi de Paște 2024. Creștinii ortodocși respectă…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic