Sari la conținut

Doi copii din județul Buzău, suspecți de această boală gravă, au murit. Acum zeci de persoane se află sub tratament

Autoritățile din comuna Râmnicelu, județul Buzău, sunt în alertă după ce doi copii mici au murit la o distanță de 9 zile. Potrivit specialiștilor, micuții erau suspecți de meningită. 

Cei doi micuți, în vârstă de un an, respectiv trei ani și jumătate, au murit la distanță de 9 zile, unul față de celălalt, și au avut simptomatologie asemănătoare, fapt care i-a determinat pe medici să se ducă cu gândul la temuta meningită.

Cauza morții urmează să fie stabilită după analizele amănunțite. Între timp, persoanele care au luat contact cu micuții se află sub tratament, notează sansanews.ro.

Doi copii, suspecți de meningită, au decedat la o distanță de 9 zile

Alerta s-a dat zilele trecute, la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, unde doi copii au murit la scurt timp după ce au fost aduși de părinți în stare gravă. Copiii, se pare, nu aveau nicio legătură și făceau parte din familii diferite. Asemănarea dintre simptome i-a făcut pe medici să creadă că este vorba despre meningită.

Primul copil, o fetiță de un an de zile, a fost adusă de mamă la unitatea medicală pe 19 ianuarie, în jurul orei 22.00.

Primul copil decedat era în vârstă de un an. Cu aproximativ 5 zile înainte de prezentarea la spital el a prezentat, în domiciliu, scaune diareice și tuse. Mama i-a administrat un antibiotic dar cum simptomatologia s-a menținut, pe 19 ianuarie, ea s-a hotărât să meargă cu copilul la spital. S-au prezentat la ora 22:00 și a murit la ora 01:00. Bebelușul a fost testat și COVID-19, rezultatul a fost negativ, în schimb analizele au arătat că micuțul era pozitiv la rotavirus”, a spus Carmen Scântei, medic epidemiolog șef în cadrul DSP Buzău.

Al doilea copil, un băiețel de 3 ani și jumătate, s-a prezentat la medic pe 28 ianuarie. Din păcate, și de această dată copilul a fost adus la spital prea târziu, decesul micuțului fiind înregistrat la jumătate de oră de când a fost preluat de cadrele medicale.

În al doilea caz este vorba despre un băiețel de 3 ani și jumătate. A fost prezentat la medic, pe 28 ianuarie, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat pentru diaree și vărsături. I s-a propus internarea, mama a refuzat, însă a revenit la spital la ora 15:00, în aceeași zi, iar la 15:30, în pofida tuturor măsurilor care s-au aplicat, s-a pronunțat decesul”, a spus Carmen Scântei.

Deși, deocamdată, în ambele cazuri, există doar suspiciunea de infecție cu virusul meningococic, iar confirmarea sau infirmarea va fi dată abia peste câteva săptămâni de analizele trimise deja la București, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică sunt în alertă și fac tot posibilul pentru a stabili toți contacții celor doi copilași. Asta pentru că, este vorba despre un virus extrem de periculos care se transmite atât la copii cât și la adulți sau bătrâni.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel