Sari la conținut

Doi soți din Prahova au murit la o zi diferență, după ce s-au vaccinat anti-covid. Fiica lor, în stare gravă la Terapie Intensivă

Doi soti din Parhova au murit dupa ce s-au vaccinat anti-covid

Doi soți din Prahova au murit la o zi diferență, după ce s-au vaccinat anti-covid. Fiica lor, în stare gravă la Terapie Intensivă

O femeie de 66 de ani și un bărbat în vârstă de 71, soți și soți, au murit la puțin timp după ce au fost imunizați cu prima doză a din vaccinul Pfizer, respectiv AstraZeneca. De asemenea, fiica acestora se află în stare gravă la terapie intensivă, confirmată pozitiv la testul covid. Înainte de a ajunge la spital, aceasta s-a imunizat cu prima doză de vaccin produs de AstraZeneca.

Pe 3 martie, Dulgheru Marilenna și Dulgheru Gheorghe, din satul Minieri, comuna prahoveană Filipeștii de Pădure, au mers însă la Câmpina pentru a se vaccina. Imediat după, femeia a leșinat chiar la spital. Medicii au stabilizat-o, iar după o oră și jumătate, a fost trimisă acasă. Din acel moment, starea ei s-a înrăutățit. Aceasta nu a mai mâncat până pe 6 martie, când familia a chemat ambulanța.

Femeia a fost dusă la Spitalul Județean din Ploiești, la Terapie Intensivă. La fel și bărbatul acesteia, a cărei stare de sănătate s-a deteriorat rapid. Din păcate, femeia a murit pe data de 18 martie, iar soțul ei, pe 19 martie.

Doi soți din Prahova au murit la o zi diferență, după ce s-au vaccinat anti-covid

Potrivit observatorulph.ro, fiul acestora a declarat că părinții săi aveau mare încredere în vaccinul anti-covid și abia așteptau să se vaccineze. Acesta a povestit pe larg ce s-a întâmplat cu părinții săi imediat după ce au fost vaccinați.

„Înainte de a face vaccinul, cei doi s-au simțit mai rău, fiind răciți. Vorbeam zilnic cu ei la telefon. Mi-au spus că se duc să facă vaccinul, erau foarte încrezători în el. Pe data de 3 au mers la Spitalul Municipal Câmpina și au făcut vaccinul anti-covid de la Pfizer.

Acolo, situația s-a schimbat dramatic. Mama a leșinat acolo imediat după vaccin. A trebuit să stea vreo oră și jumătate la spital, până și-a revenit, să poată pleca spre casă.

Din momentul acela, mama nu a mai putut să mănânce nimic. Starea ei s-a agravat și pe 6 martie am chemat ambulanța.

Atât mama, cât și tatăl meu au ajuns prima dată la spitalul județean de urgență din Ploiești. Apoi au fost transferați la Movila (n.e. o secție de boli infecțioase a spitalului județean) unde au stat o zi sau două. Apoi au ajuns din nou la județean, dar la secția de terapie intensivă”, a declarat fiul celor doi soți decedați.

Acesta a mai spus că părinții săi au murit la o doar o zi diferență.

„Mama a murit pe 18 martie, la ora 15:40, iar tata pe 19 martie, la ora 6,30 dimineața. Pe certificatele de deces apare covid.

Sora mea, vaccinată cu prima doză din AstraZeneca, este la terapie intensivă în stare gravă”, a precizat fiul celor doi soți.

Doi soți din Prahova au murit. Ce scrie pe certificatele de deces

Pe certificatul de deces al femeii (66 ani), sunt trecute următoarele informații:

  • cauza directă- insuficiență cardio-respiratorie severă
  • stări morbide: disfuncție multiplă de organe și bronhopneumonie cu sars-cov 2.

Femeia suferea de diabet zaharat tip 2 și hipertenisune arterială.

Pe certificatul de deces al bărbatului (71 ani), figurează

A fost demarată o anchetă

„În urma apariției în spațiul public a informației conform căreia „doi prahoveni, soț și soție, au murit de covid, iar fiica lor este la terapie intensivă. Ei au fost imunizați cu prima doză din vaccinul Pfizer, respectiv AstraZeneca“, domnul prefect al județului Prahova, Cristian Ionescu, s-a autosesizat și a solicitat Direcției de Sănătate Publică Prahova, prin adresa nr. 4628/2021, și Colegiului Medicilor Prahova, prin adresa nr. 4629/2021 , demararea, în regim de urgență, a unei anchete.

Rezultatele cercetărilor și măsurile dispuse, dacă va fi cazul, vor fi prezentate public în momentul în care vor fi transmise de către instituțiile menționate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel