Sari la conținut

Doliu în biserica română! A murit părintele Gheorghe Colțea, „Păstorul de suflete”, la doar 59 de ani. În ultimul său interviu, el declara: „M-am născut în Rai, am trăit în Rai şi vreau să mor în Rai”

Doliu în biserica română! A murit părintele Gheorghe Colțea, „Păstorul de suflete”, la doar 59 de ani. În ultimul său interviu, el declara: „M-am născut în Rai, am trăit în Rai şi vreau să mor în Rai”

Sâmbătă, 17.09.2022, a fost o zi tristă pentru creștinii ortodocși. Părintele Gheorghe Colțea, protopopul Protopopiatului Bran-Zărnești a trecut la cele veșnice la orele amiezii.

Doliu în biserica română! A murit părintele Gheorghe Colțea, „Păstorul de suflete”, la doar 59 de ani

Unul dintre cei mai iubiți preoți ai Bisericii Ortodoxe Române, cunoscut și sub numele de „Păstorul de suflete”, părintele Gheorghe Colțea a murit la vâsta de 59 de ani.

Părintele Protopop Gheorghe Colțea se afla în drum spre Mitropolia Sibiului, în momentul în care i s-a făcut rău și a intrat în comă. Medicii nu au mai putu face nimic pentru a-i salva viața.

În mod premonitoriu, în ultimul intreviu pe care i l-a acordat Mirelei Voicu, în cadrul emisiunii „Voi cu Voicu”, de la Antena 3, părintele vorbea despre dragostea sa pentru România, pentru curbuira Carpaților și despre locul în care ar vrea să fie îngropat, când moare.

„Dacă aş putea să aleg, ar fi într-un spaţiu mai larg, în patria me, mai restrâns puţin, în curbura Carpaţilor. Este un spaţiu foarte interesant pentru mine, este chiar centrul pământului făgăduinţei şi îl socotesc eu, că este chiar Raiul promordial.

Şi pentru mine că m-am născut în curbura Carpaţilor şi am propovăduit şi am trăit aici, e tare ca să zic, m-am născut în Rai, am trăit în Rai şi vreau să mor în Rai.

Aici este, în curbura Carpaţilor. În satul meu natal, în judeţul Covasna, unde m-am născut, există un loc – îi zice Pajiştea Lungă. Este o pajişte întinsă, frumoasă, cu o deschidere foarte largă şi care se mărgineşte de o lizieră de pădure de fag. Mi-a plăcut întotdeauna locul acela”,  a spus părintele Gheorghe Colțea.

Părintele Gheorghe Colțea a murit fulgerător, la 59 de ani. S-a prăbușit în drum spre Mitropolia Sibiului.VIDEO – Evenimentul Zilei

Cine a fost Gheorghe Colțea

Părintele Gheorghe Colțea a fost paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din Moeciu de Jos, iar în data de 1 iulie 2006 a devenit primul protoiereu al Protopopiatului Bran-Zărneşti, reînfiinţat după o perioadă îndelungată.

Potrivit basilica.ro, părintele Colțea s-a remarcat printr-o bogată activitate misionară şi administrativă, susţinând numeroase proiecte duhovniceşti, culturale şi social-educative ale Arhiepiscopiei Sibiului. Amintim implicarea activă în organizarea evenimentelor din 28-29 octombrie 2011 de la Sibiu, când s-a proclamat canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

A scris mai multe cărţi apărute la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului, cum ar fi:  „Poteci de lumină” (2013), „Toiagul odrăslit” (2015), „Cuvioşii pustnici din Bucegi” (2015) şi „Eclesiastul. Despre Dumnezeu. Despre om. Despre creaţie” (2016). A susţinut conferinţe duhovniceşti, emisiuni radio şi televizate, promovând valorile creştinismului ortodox şi ale neamului românesc.

Pentru multele sale activităţi duhovniceşti, pastorale şi culturale, părintele Gheorghe Colţea a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici”.  În data de 5 octombrie 2014, la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a conferit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni”

Părintele Protopop Gheorghe Colțea a fost un patriot care a promovat în permanență, mai ales în rândul tinerilor, dragostea de neam și atașamentul de valorile strămoșești. A fost implicat în susținerea misiunii Bisericii și prin noile mijloace media realizând diverse emisiuni la Radio și Trinitas TV.

Sicriul cu trupul părintelui Gheorghe Colțea va fi depus la Biserica parohiei din Moeciu de Jos.

****

Dumnezeu să-l odihnească!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel