Din cuprinsul articolului
Doliu în lumea medicală! Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a anunțat decesul profesorului universitar doctor Emil Urtilă, personalitate marcantă a chirurgiei oro-maxilo-faciale.
Născut la 29 iulie 1939 în Izvin, județul Timiș, profesorul Emil Urtilă a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în 1966 și și-a dedicat întreaga viață profesională învățământului și practicii medicale.
Reputatul medic a parcurs toate treptele carierei academice, de la preparator universitar la profesor și șef de catedră (1992–2009), contribuind decisiv la formarea mai multor generații de medici stomatologi și chirurgi ORL.

Cariera sa a fost marcată de realizări remarcabile: a tratat mii de pacienți, a efectuat intervenții în premieră națională, a publicat 18 cărți și monografii și peste 370 de articole științifice, participând activ la conferințe și congrese naționale și internaționale.
Sub conducerea sa au fost înființate și acreditate centre de excelență unice în România, printre care Centrul Național de Chirurgie al Malformațiilor Feței, Centrul de Implantologie Dentară și primul Laborator de Epiteze Faciale, recunoscut la nivel european.
Prof. Emil Urtilă a deținut mai multe funcție importante în timpul carierei sale, precum șef de clinică (1992–2009), președinte al Comisiei de Specialitate a Ministerului Sănătății, director al Policlinicii cu plată Timișoara și Director General al Spitalului Clinic Municipal Timișoara (1992–2005).
Medic şi inventator, cu 7 brevete de invenție
Potrivit sursei citate de renasterea.ro, medicul a fost şi inventator, cu 7 brevete de invenție, și a fost distins cu importante premii și ordine naționale și internaționale, inclusiv „Ordinul Meritul Sanitar în grad de Mare Ofițer” (2004).
„Pentru pacienți, profesorul Urtilă a fost medicul care le-a redat zâmbetul și speranța, iar pentru studenți și colegi – un dascăl dedicat și un model de profesionalism, noblețe și devotament. Amintirea sa va rămâne vie în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
Întreg colectivul Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială își exprimă recunoștința și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, transmit reprezentanții Spitalului Municipal Timișoara.
Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face începând cu ziua de miercuri, 24 septembrie și joi, 25 septembrie la Casa Funerară Denis Alex, din b-dul 16 Decembrie 1989 nr. 75. Înmormântarea va avea loc vineri, 26 septembrie, începând cu ora 13, în Cimitirul Rusu Șirianu.