joi, aprilie 2, 2026
7.9 C
București

Doliu în presa din România! O cunoscută jurnalistă, decedată la 45 de ani

Doliu în presa din România! Jurnalistia Ioana Popescu, cunoscută ca devoratoarea de fotbaliști, s-a stins din viață la numai 45 de ani. Aceasta era cunoscută nu numai pentru pasiunea pentru sport, dar și pentru relațiile cu mai mulți fotbaliști celebri. Pe lista cuceririlor jurnalistei s-au aflat Adrian Mutu, Ionuț Luțu, Răzvan Raț, Tibi Bălan sau Yssouf Kone.

Partenerul de viață al Ioanei Popescu a dat declarații tulburătoare: „Am venit și am stat două-trei săptămâni la București, după care a început să se simtă rău. I-am cumpărat pastile, începuse să se umfle. În ultima perioadă, avea burta foarte umflată, era constipată. I-am propus să meargă la spital, dar nu a vrut. Își mai revenise puțin și am ales împreună să mergem în Italia, la nașii ei. Mi-a zis să o cer de soție la Roma.

Citeste si…

Am făcut rezervarea, iar seara a început să se simtă iar rău. Mi-a zis să plec la Constanța și să o las două zile să își revină. Trebuia să ne vedem pe 23 (n.r. septembrie) că pe 24 era plecarea în Italia. La 8.55 când eu eram în tren, ea mi-a dat mesaj și mi-a zis că e la spital cu o vecină. De fapt, ea a fost singură la spital.

Sursă foto: rtv.net

I-au făcut niște proceduri, după care ea a venit acasă. Iar s-a simțit rău și s-a dus să se interneze. Eu am ajuns în București, pe 23, marți, cum am vorbit și, văzând că de duminică nu a mai accesat telefonul, la ora 12 noaptea, m-am dus, mi-am luat cameră la hotel. Am anunțat 112, poliția, am explicat situația.

Citeste si…

În urma verificărilor, au spart ușa, nu era în casă. M-a sunat un domn de la poliție și mi-a zis: ‘Vreau să vă dau o veste, să știți că a decedat sâmbătă noapte spre duminică’. A murit la Spitalul Sfântul Ioan din București”, a declarat partenerul Ioanei Popescu”, a declarat partenerul Ioanei Popescu pentru Cancan.

Părinții jurnalistei muriseră și ea nu mai avea pe nimeni apropiat. Așadar, partenerul ei se va ocupa de înmormântare. De curând, jurnalista Ioana Popescu mărturisise că își dorește să intre și în politică, dar, din păcate, nu a mai apucat să își ducă planul la bun sfârșit.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Alertă de la meteorologi! Un ciclon puternic lovește România: ploi, furtuni și ninsori!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au...

Raed Arafat neagă existenţa unor angajări fictive la Departamentul pentru Situații de Urgență

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat,...

Alexandru Rogobete, ministrul sănătății, a prezentat poziția instituției legată de pierderea procesului cu Pfizer

Într-o conferință de presă desfășurată la sediul Ministerului Sănătății,...

Modificări în tratamentul bolnavilor care au suferit un infarct (STUDIU)

Unii supravieţuitori ai unui infarct miocardic, care prezintă o...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Doliu în sportul românesc. România a mai pierdut fost jucător și antrenor

Doliu în sportul românesc. Rugby-ul din România este în...

Plecarea care zguduie televiziunea. Prezentatoarea pe care o vedeai zilnic la știri pleacă la concurență

Schimbare importantă în peisajul televiziunii din România. Jurnalista Teodora...

Citește și