luni, martie 16, 2026
9.7 C
București

Donald Trump, față în față cu Vladimir Putin. Se poate opri războiul din Ucraina

Donald Trump, față în față cu Vladimir Putin. Președintele american a declarat că s-ar putea întâlni luna aceasta cu liderul rus și a menționat că poate opri războiul din Ucraina. Trump a reluat în intervenția sa și unele narațiuni false promovate de Rusia.

Președintele american a vorbit la câteva ore după ce o delegație a Statelor Unite, condusă de secretarul de stat Marco Rubio, s-a întâlnit în Arabia Saudită cu oficiali ruși de rang înalt, cu care a discutat inclusiv pe tema războiului din Ucraina, deși Kievul insistă că trebuie să participe la orice negocieri care îl privesc, potrivit RRA.

Citeste si…

Donald Trump a afirmat că Ucraina ar fi putut să facă o înțelegere în urmă cu trei ani și să oprească războiul. CNN observă că Trump a reluat, practic, o narațiune falsă a Rusiei, potrivit căreia a fost forțată să se apere, când în realitate este stat agresor care a atacat Ucraina inițial în 2014, apoi a invadat la scară largă în urmă cu trei ani. Forțele ruse ocupă în prezent peste 20% din teritoriul Ucrainei.

Trump: În Ucraina ar trebui organizate alegeri prezidențiale

Donald Trump a mai spus și că în Ucraina ar trebui organizate alegeri prezidențiale, o altă teză pe care Moscova o promovează intens, afirmând că Volodimir Zelenski e ilegitim, astfel încât nu se poate negocia cu el.

Deși, într-adevăr, mandatul lui Zelenski a expirat, în Ucraina nu pot fi organizate alegeri, întrucât țara se află în război, cu orașe bombardate zilnic, și a fost decretată legea marțială care interzice organizarea alegerilor. O altă poziție, care coincide cu cea a Moscovei, a fost exprimată săptămâna trecută de secretarul apărării, Pete Hegseth, care a spus că Ucraina ar trebui să renunțe la aspirațiile sale de a fi primită în NATO și să cedeze teritorii ocupate de armata rusă.

Rusia nu a făcut nicio concesie la Riad

Ultima intervenție a lui Donald Trump a avut loc după ce delegația americană și rusă s-au întâlnit la Riad și au căzut de acord să lanseze negocieri privind procesul de pace în Ucraina.

Rusia nu a făcut nicio concesie la Riad, notează Reuters, care observă că reprezentanții Moscovei la discuții, ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul lui Vladimir Putin pe politica externă, Iuri Uşakov, au împreună 34 de ani de experiență în funcție, în timp ce membrii echipei americane conduse de secretarul de stat Marco Rubio au fost numiți doar de o lună.

Citeste si…

Ucraina respinge orice înțelegere făcută peste capul ei, iar Volodimir Zelenski a amânat o vizită pe care trebuia să o facă astăzi în Arabia Saudită, tocmai pentru a nu da impresia că legitimează discuțiile de ieri

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Un virus care îți șterge complet memoria sistemului imunitar este din nou în creștere

Cazurile de rujeolă au crescut semnificativ în ultimii ani,...

„Nu există vârstă pentru un AVC”. Semne care trebuie să te facă să suni urgent la 112

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate apărea la orice vârstă,...

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Efectul care a nedumerit lumea medicală

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Deși...

Bugetul Sănătății 2026: investiții record în programele naționale, dar fondurile rămân la limită

Ministrul Rogobete a prezentat astăzi bugetul Sănătății pentru 2026...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Avertismentul lui Zelenski: Putin „ a început deja Al Treilea Război Mondial”

Avertismentul lui Zelenski despre Al Treilea Război Mondial. Într-un...

Rusia amenință Marea Britanie cu anihilarea nucleară

Apropiați ai lui Vladimir Putin au lansat amenințări explicite...

Citește și