Sari la conținut

Dovleacul reglează glicemia şi ţine la distanţă cancerul şi bolile de inimă

Una dintre cele mai răspândite legume, dovleacul este bogat în antioxidanţi şi vitamine. Este sărac în calorii şi conţine vitamina A, flavonoizi polifenolici şi caroten din abundenţă.

 Previne cancerul de colon şi reglează glicemia

Dovleacul are un conţinut bogat în fibre alimentare, ce protejează mucoasa colonului, precum şi vitamina A, care oferă o bună protecţie antioxidantă.

Persoanele care suferă de diabet se vor vindeca mult mai repede dacă includ în dietă supe sau mâncăruri cu dovleac crud. Un remediu dovedit pentru reglarea nivelului zahărului în sânge se obţine prin fierberea a 30 g de seminţe curăţate, la foc mic, timp de o oră, în 500 ml de apă. Zeama obţinută se consumă în două etape: prima porţie se bea dimineaţa (pe stomacul gol), iar a doua, seara, înainte de culcare. Tratamentul trebuie urmat câte trei zile pe săptămână, un interval de două luni.

Ţine tensiunea sub control şi previne bolile de inimă
Dovleacul are un conţinut foarte mare de betacaroten, o substanţă care are grijă de sănătatea sistemului nervos şi de cea a pielii.

Cel de-al doilea „ingredient” important pe care îl conţine dovleacul este potasiul. Acest mineral vă energizează şi ţine tensiunea sub control. În plus, conţinutul bogat în fibre asigură buna funcţionare a digestiei şi previne apariţia bolilor cardiovasculare, a asteniei, cât şi a cancerului.

Şi seminţele de dovleac sunt un remediu excelent în afecţiuni ale vezicii urinare şi ale prostatei, prin conţinutul ridicat de zinc.

Vă scapă de insomnie
Dacă vi se întâmplă des să nu puteţi dormi noaptea, un pahar cu suc de dovleac e cel mai bun remediu. Toate soiurile de dovleac au efecte uşor sedative asupra sistemului nervos şi sunt recomandate în dieta astenicilor. Prin consumul a 50 g de seminţe prăjite pe zi se asigură doza zilnică necesară de magneziu.

Ajută la slăbit
100 g de dovleac conţin doar 30 de calorii, deci este un aliment bun în cura de slăbire, cu condiţia să îl pregătiţi dietetic.

Pulpa dovleacului are proprietăţi diuretice, laxative şi sedative. Pentru eliminare aretenţiei de apă, tratamentul durează cinci zile şi, în acest interval, trebuie să consumaţi un terci gros de dovleac, preparat din 1,5-2,5 kg de pulpă care se fierbe în lapte. Leacul se poate aromatiza cu cimbru, miere sau cu tarhon.
Pentru combaterea constipaţiei e foarte eficient piureul de dovleac – se folosesc 500 g de pulpă de dovleac care se fierbe în apă, apoi se pasează. În pastă se adaugă o parte din lichidul în care a fiert dovleacul şi se amestecă.

Protejează inima şi creierul

Datorită cantităţii însemnate însemnate de betacaroten (120 mg), de potasiu (230 mg), o cantitate modestă de sodiu (2 mg) şi puţine calorii (13 la 100 g), dovleacul contribuie la protecţia împotriva bolilor de inimă, cancerului şi împotriva disfuncţiilor mentale.

Excelent detoxificant
Miezul dovleacului conţine o cantitate mare de vitamine A, C şi E, eficiente în cura de detoxificare a organismului. Pentru eliminarea toxinelor, terapia trebuie urmată timp de 10-12 zile. În această perioadă se bea câte un pahar cu 100 ml de suc de dovleac în combinaţie cu ceai de afin.

Reţete cu dovleac

Supă
Ingrediente: 400-500 g de dovleac, un cartof mare, o ceapă, un morcov, sare, piper, ulei, verdeaţă.
Mod de preparare: legumele se taie cubuleţe şi se pun la fiert în apă cu puţină sare. Când sunt fierte se scot şi se pasează în blender. Se adaugă una-două linguri cu ulei şi un vârf de cuţit cu piper. La sfârşit se pune pătrunjel.

Copt
Ingrediente
: dovleac, scorţişoară, zahăr, coajă de lămâie.
Mod de preparare: se taie dovleacul în bucăţi mai mari, în forma dorită, apoi se aşază într-o tavă unsă cu ulei. Pe deasupra se presară zahărul, scorţişoara şi coaja de lămâie, apoi se bagă în cuptorul încins, la foc mic.

Plăcintă
Ingrediente
: 250 de ml de apă minerală, 450 g de făină albă, şapte linguri cu ulei, 1 kg de dovleac, 8-10 linguri cu zahăr, o linguriţă cu scorţişoară, un plic cu zahăr vanilat, ulei.
Mod de preparare: se face coca din apă minerală, făină şi ulei, apoi se rade dovleacul. Se rade pe partea cu găuri mari şi se amestecă într-un castron cu zăhărul şi scorţişoara. Se tapetează masa cu făină. Se împarte coca în două. Se întinde prima foaie de lungimea tăvii de aragaz. Se pune pe ea jumătate din dovleac şi se rulează, având grijă să o închideţi la capete. Se unge tava cu ulei şi se tapetează cu făină. Se întinde a doua foaie, urmând aceleaşi procedee. Se pun în tavă şi se coc la foc potrivit 45 de minute. Se pudrează cu zăhăr.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel