Categories: Expertul zilei

Dr. Adrian Marinescu: „Există o creștere mare pentru hepatita C. Se întâmplă din cauza consumatorilor de droguri”

Dr. Adrian Marinescu: „Există o creștere mare pentru hepatita C. Se întâmplă din cauza consumatorilor de droguri”. Ce spune doctorul Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, director medical Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, despre tipurile de hepatită și complicațiile acestora, într-un interviu pentru Doctorul Zilei. 

Reporter: Care sunt cele mai „agresive” tipuri de hepatită: A, B, C, D, E?

Dr. Adrian Marinescu: Când vorbim despre virusurile hepatitice, nu ar trebui să folosim termenul de „agresiv”, din păcate fiecare dintre aceste virusuri poate să determine la un moment dat o formă severă de boala care poate chiar pune in pericol viata pacientului.

As face urmatoarele precizari legate de virusurile hepatitice:
– vorbim despre cronicizare in cazul virusurilor B, C si D (doar in asociere cu B).
– hepatita E poate reprezenta un risc real la femeia gravida.
– virusurile A si E se transmit pe cale digestiva si as aminti aici de mainile murdare si de alimente, bauturi.

Rep: Există o creștere a vreunui tip de hepatită în ultimii ani? Și dacă da, care ar fi cauza?

Dr. Adrian Marinescu: Din pacate in ultimii ani exista o crestere pentru hepatita C.

Se intampla din cauza consumatorilor de droguri; fenomenul este in crestere in ultima vreme, inclusiv in Romania.

Obiectivul de a reduce la Zero hepetitele virale B si C pana in 2030 este ceea ce ne dorim noi toti dar va fi greu de atins.

In tara noastra traiesc aproximativ 500.000 de persoane cu virus hepatitic C, din pacate cei multi nu-si cunosc diagnosticul.

De cele mai multe ori descoperim prea târziu

Rep: Ce ar trebui să ne alarmeze într-un set de analize de rutină pentru a face și teste pentru aceste tipuri de hepatite? Care sunt simptomele care ar trebui să alarmeze și să ne determine să facem testul?

Dr. Adrian Marinescu:  Este o mare greseala sa consideram ca exista simptome sau analize de laborator care sa ne indice ca am avea hepatita B sau C. De cele mai multe ori descoperim intamplator si uneori prea tarziu.

Este clar ca trebuie sa facem analizele pentru hepatita o data pe an si de fiecare data cand exista un eveniment cu risc de transmitere.

Pe de alta parte, autoritatile sanitare trebuie sa gandeasca un program de screening la nivel national care sa se refera la toata populatia dar mai ales la grupele de risc.

In cazul celor care au acest risc crescut de infectare, testarea se va face des in raport cu situatia respectiva.

Rep.: Care sunt infecțiile bacteriene la pacienții infectați cu hepatite? (Dacă sunt mai vulnerabili?)

De altfel, cu totii ne putem infecta cu bacterii sau virusuri, indiferent daca avem sau nu hepatita.

Ceea ce este diferit, se refera la riscul real pe care il am de a face o forma severa de boala daca am un sistem imunitar dezechilibat.

Cei cu afectiuni cronice, in cazul de fata cu infectii cronice cu virusuri hepatitice B (asociat uneori cu Delta) si C mai ales daca au un stadiu avansat pentru boala de ficat… probabilitatea de a dezvolta conplicatii creste in mod semnificativ.

Ar trebui sa ne aducem aminte de Pandemie si de situatiile cand pacientii cu afectiuni cronice au ajuns in Terapie Intensiva cu forme severe de Covid.

La fel se intampla si in cazul altor infectii virale sau bacteriene. In cazul lor solutia de preventie se refera la vaccinare: SarsCov2, gripala etc.

Sursele de infectare

Rep: Care sunt principalele surse de infectare și cum putem preveni?

Sursele de infectare nu difera pentru ca avem hepatita… sunt aceleasi: respiratorie, digestiva, sexuala si alte porti de intrare.

Preventia presupune in afara de vaccinarea specifica (atunci cand exista vaccin disponibil) masuri de igiena (ne referim in primul rand la mainile murdare), evitarea contactului cu o persoana

bolnava, igiena alimentara, evitarea zonelor aglomerate in sezonul de viroze si gripa etc.

Rep: Ce tratamente noi există pentru pacienții diagnosticați cu hepatite (dacă sunt) și care este aderența acestora la boală?

Dr. Adrian Marinescu: Din fericire traim timpuri bune in care hepatita C se vindeca, in care pentru hepatita B avem variante de terapie care mentin situatia echilibrata.

La hepatita B nu avem deocamdata noutati (le asteptam intr-un viitor apropiat); avem mai multe variante de tratament antiviral care mentin virusul inactiv.

Noi terapii cu rezultate de peste 97%

La hepatita C avem terapii antivirale cu actiune directa care vindeca pacientul; ne referim aici la criteriile de vindecare. Rata de reusita la aceste noi terapii este de peste 97%!

Legat de aderenta pacientilor la tratament, aceasta este foarte buna la hepatita C pentru ca vorbim de o perioada scurta de max 12 sapatamani, reactiile adverse sunt minime.

La hepatita B este ceva mai greu pentru ca sunt perioade lungi; din fericire si aici reactiile adverse sunt reduse.

Rep: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac pacienții diagnosticați cu hepatite (și astfel își reduc eficiența tratamentului)?

Pacientul diagnosticat cu hepatita virala cronica trebuie sa realizeze ca in afara tratamentului tintit, are nevoie de cateva reguli legate de stilul de viata si anume:

– sa nu fumeze si sa nu bea alcool ( le spun pacientilor ca pot doar sa ciocneasca)
– sa vina periodic la control conform recomandarilor
– sa aiba un stil alimentar echilibrat, fara excese. Nu inseamna ca trebuie sa fie un regim alimentar strict, cu exceptia cazurilor de boala hepatica avansata si la hepatitele acute
– administrarea de hepatoprotectoare care pot sa interfere cu tratamentul.

Rep: Cât de periculoasă este tratarea după ureche și la ce riscuri ne supunem?

Dr. Adrian Marinescu:Tratamentul dupa ureche in general poate sa insemne riscuri pentru sanatatea noastra.

Pe de o parte pentru ca pot intarzia evaluarea si conduita terapeutica corecta, pe de alta…pot sa aiba reactii adverse notabile care sa le pune sanatatea in pericol.

Stiu din pacate multe cazuri in care pacientii diagnosticati cu infectii virale B si C au stat o perioada lunga de timp fara terapie antivirala (au luat doar hepatoprotectoare) si au ajuns cu stadii avansate de boala.

As mai puncta ca hepatitele virale B, B+D si C reprezinta o problema reala pentru sanatatea publica din Romania; aproximativ 500.000 dintre romani su virusul hepatitic C si un numar mai mare au B sau B+D.

Este obligatoriu sa putem sa-i diagnosticam in timp real si sa le administram tratamentul adecvat.

Recent Posts

O conversație banală cu fiica lui i-a distrus căsnicia

Căsnicie distrusă după dezvăluirea unui secret teribil. Un bărbat a avut parte de o surpriză…

13 minute ago

Ce sume se dau și ce acte sunt necesare pentru pensia pe caz de boală

În România, conform legislației muncii și noii legi a pensiilor, anumite categorii de români vor…

44 de minute ago

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

13 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

13 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

14 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

14 ore ago

Citeste si: