Sari la conținut

Dr. Balanică explică totul despre zacuscă: Duce la tulburări…

totul despre zacuscă
Sursa foto: arhivă Doctorul Zilei

Dr. Balanică explică totul despre zacuscă. Zacusca este un preparat traditional al bucătăriei românești, care poate fi sănătos sau nesanatos în funcție de ingrediente și preparat.

Dr. Florin Ioan Balanică, specializat în PsihoNutriție și Terapie Medicală Nutrițională, Fondator MetodaDrBalanica, a explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL tot ceea ce trebuie să știm despre preparatul toamnei.

Tot ce trebui să știm despre zacuscă

Zacusca este un amestec de legume coapte. Conține vinete, ceapă, roșii și usturoi, ulei și condimente. Acest preparat poate fi sănătos dacă este făcut cu ingrediente proaspete, de calitate și fără adăugarea excesivă de ulei sau sare.

”Toamna vine cu o multitudine de legume care, consumate în forma lor crudă, fac parte dintr-un meniu care poate fi sănătos. În tradiția românească există niște obiceiuri pentru a prepara anumite alimente pentru toamnă, cum ar fi zacusca sau sosuri pentru supe sau ciorbe.

Mixurile de legume preparate cu o bogăție de grăsimi vegetale cum ar fi uleiul, consumate în mod constant, pe termen lung și la orice oră pot duce la creștere în greutate. Sunt alimente bogate în calorii”, a explicat pentru sursa citată dr. Florin Ioan Balanică.

Când și cum se consumă zacusca? Poate să fie consumată la micul dejun, dar trebuie să avem în vedere un aspect.

”În schimb, nu este nicio problemă dacă la micul dejun avem două felii de pâine prăjită cu o zacuscă făcută în casă. Dar nu în fiecare zi!”, a mai explicat dr. Florin Ioan Balanică, specializat în PsihoNutriție și Terapie Medicală Nutrițională.

Totuși, există câteva aspecte de luat în considerare pentru a face zacusca mai sănătoasă.

”Noi facem zacusca fără ulei, dar este o tehnică de fierbere pe care am învățat-o de la bunica mea, care a trăit 100 de ani. E o tehnică mai complicată. Legumele trebuie fierte la un foc de o anumită intensitate, în ceaun.

Procesul de coacere dacă presupune contact direct cu flacăra, pe termen lung nu este un proces sănătos. Dacă discutăm despre coacerea ardeilor care nu sunt în contact cu flacăra și curățăm pielea aceea care s-a înnegrit și folosim produsul pentru a face zacuscă, nu există niciun fel de efect negativ asupra sănătății.

Dr. Florin Ioan Balanică:  Duce la tulburări ale sistemului digestiv

Orice fel de aliment dacă îl preparăm prin foc, la grătar și carnea este în contact direct cu flacăra, acei produși care se degajă, sunt produși care pe termen lung și printr-un consum constant pot duce la tulburări ale sistemului digestiv, în special ale stomacului”, a mai explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL, dr. Florin Ioan Balanică, specializat în PsihoNutriție și Terapie Medicală Nutrițională.

Preparată corespunzător, fără prea mult ulei și multă sare, zacusca are beneficii pentru sănătate.

Conținut bogat de nutrienți

Legumele coapte folosite în zacusca, cum ar fi ardeii și vinetele, sunt bogate în vitamine și minerale, precum vitamina C, vitamina A, potasiu și fibre.

Fără conservanți sau aditivi

Dacă preparați zacusca acasă, puteți controla ingredientele pe care le utilizați și puteți evita aditivii și conservanții prezenți în produsele cumpărate din magazin.

Valoare calorica

Deși zacusca conține ulei, aceasta poate fi moderată în calorii, mai ales dacă se folosește uleiul în cantități rezonabile.

Sursă de antioxidanți

Legumele din zacusca sunt o sursă bună de antioxidanți, care pot ajuta la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Concluzie: zacusca poate fi o opțiune sănătoasă dacă este preparată cu ingrediente de calitate, fără exces de ulei și sare.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel