sâmbătă, martie 21, 2026
9.4 C
București

Dr. Emilian Imbri: „Eu, după ce mă voi vaccina, nu o să renunţ la mască/ Încet, încet, te obişnuieşti să trăieşti mai la 2 metri distanţă de cei din jurul tău”

Dr. Emilian Imbri: „Eu, după ce mă voi vaccina, nu o să renunţ la mască/ Încet, încet, te obişnuieşti să trăieşti mai la 2 metri distanţă de cei din jurul tău”

Dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, a declarat la Radio România Actualități, că vaccinul anti-covid va deveni în timp unul comun, ca cel pentru gripă.

„Gândiţi-vă că avem o multitudine de virusuri şi diverse forme de gripe sezoniere autohtone şi internaţionale. Poftim, care circulă de ani de zile, de când ne-am născut noi ne ocupăm de a ne împrieteni sau a ne certa cu astfel de fenomene şi de virusuri bineînţeles, şi pentru care s-au făcut deja vaccinări.

Citeste si…

Deci faptul că facem, şi vă întreb, dar nu îmi răspundeţi, deci faceţi în fiecare an bănuiesc vaccinul împotriva gripei. Eu cel puţin îl fac, împreună cu colegii mei de-aici. În fiecare an facem vaccinul împotriva gripei. De ce îl facem în fiecare an? Să ne ferim din timp de gripa de gripa din anul respectiv. Sigur, probabil că în foarte scurt timp, (…) ne vom vaccina în fiecare an sau poate de două ori pe an la început împotriva acestei gripe, acestei infecţii, iertaţi-mă”, a declarat dr. Emilian Imbri.

Dr. Emilian Imbri: „Eu, după ce mă voi vaccina, nu o să renunţ la mască/ Încet, încet, te obişnuieşti să trăieşti mai la 2 metri distanţă de cei din jurul tău”

De asemenea, dr. Imbri a ținut să precizeze că va purta masca și după vaccinare, păstrând totodată distanța socială. Acesta a mai precizat că, în prezent, nu se știe cu exactitate cât durează imunitatea asigurată de vaccinare.

„Să ştiţi că eu personal după ce mă voi vaccina nu o să renunţ la mască. Și voi purta în continuare masca şi nu vreau să creadă lumea că îi păcălesc. Sigur, o voi purta şi după ce fac rapelul, la 21 de zile. Deci, practic, când în mod normal o să fiu sigur şi o sa mă testez să văd dacă am anticorpi. Și dacă am anticorpi, aş prefera totuşi, mă simt mai în siguranţă să port mască. Și să ştiţi că, încet, încet, te obişnuieşti să trăieşti mai la 2 metri distanţă de cei din jurul tău”, a mai spus managerul Spitalului Victor Babeș.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ministrul Muncii, vești bune pentru seniori: „Am reușit să deblocăm niște sume de bani…”

Într-o intervenție exclusivă la România, Ministrul Muncii, Florin Manole,...

Mircea Badea nu consumă apă de 30 de ani. Ce băutură a ajuns să bea zilnic

Mircea Badea a surprins în urmă cu ceva timp...

Echinocțiu de primăvară. Află ce zodii au parte de începuturi puternice

Echinocțiu de primăvară. Pe 20 martie 2026, Soarele intră...

Cât timp îți ia să scazi colesterolul. Ghid clar de la cardiologi

Colesterolul LDL mărit poate trece neobservat. Se dezvoltă lent...

Prognoza meteo pe luna aprilie: Vremea se schimbă radical

Prognoza meteo pe luna aprilie! Administrația Națională de Meteorologie...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Vaccinarea antigripală continuă în farmacii. Programul pilot va deveni regulă permanentă

Vaccinarea antigripală continuă în farmacii. Vaccinarea antigripală în farmacii...

Masca devine din nou obligatorie: val exploziv de gripă „super-agresivă”

Măștile au început din nou să devină obligatorii în...

Citește și