Sari la conținut

Despre școala online. Dr. Mihai Craiu. Școlile CHIAR trebuie să fie ultimele închise și primele redeschise, când se poate!

Despre școala online. Dr. Mihai Craiu. Școlile CHIAR trebuie să fie ultimele închise și primele redeschise, când se poate!

Cunsocutul medic pediatru Mihai Craiu a atras de mai multe ori atenția asupra pericolului care stă în umbră, în ceea ce privește școala online. Acesta a declarat în repetate rânduri că școala online poate dăuna grav psihicului adolescenților, care ajung să aibă gânduri depresive sau chiar suicidale.

„Despre așteptări rezonabile, povestea Drobului de sare, maladia COVID-19 și școlile din România anului 2021.
Inainte de postare, vreau să clarific pentru cititori câteva aspecte: sunt medic pediatru în România, consult zilnic pacienți într-un Compartiment de Primiri Urgențe din București și, in paralel, desfășor activitate didactică și de cercetare. Deci NU sunt extraterestru și nici nu îmi dau cu părerea despre realitatea românească după ce mă uit la televizor sau influențat de teorii ale conspirației provenite din Social Media. Sunt un om onest care încearcă să ajute la depășirea acestor momente dificile. Cine crede altceva, nu este ținut cu forța, aici.”, a scris medicul pediatru pe contul său de Facebook.

Dr. Mihai Craiu. Școlile CHIAR trebuie să fie ultimele închise și primele redeschise, când se poate!

Dr. Mihai Craiu subliniază, documentat, faptul că școlile trebuie să rămână deschise cu orice preț.
„CDC a lansat recent un document despre managementul școlilor în actualul context.

Ideile principale sunt:

1. „K–12 schools should be the last settings to close after all other mitigation measures in the community have been employed, and the first to reopen when they can do so safely”. Adică școlile CHIAR trebuie să fie ultimele închise și primele redeschise, când se poate!
2. Ca să rămână deschise școlile trebuiesc respectate regulile bine-cunoscute (nu revin) și trebuie făcută testare riguroasă.
Unii vor zice că cifrele arată că aproape totul e „verde” in România pentru că nu se testează. Sigur că e adevărat. Tot CDC vine cu soluția: pe lângă numărul de persoane infectate în ultimele 7 zile la 100.000 populație, trebuie privit și la procentul de teste pozitive din acel județ. Degeaba are doar 40 pozitivi un județ ce a făcut in ziua respectivă 100 teste. 40% pozitivitate arată o rată uriașă de transmitere comunitară și ascunde mizeria sub preș.
Cei 1400 de elevi și profesori pozitivi raportați ieri inseamnă FOARTE puțin din cei 2.8 milioane de elevi si 210.000 profesori din Ro (conform Eurostat).
Trebuie să ne luăm echipamentul potrivit, să măsurăm corect, să fim flexibili (numai un dascăl obtuz ar alerga până la epuizare copiii cu masca pe față!), să căutam soluții și scăpăm”, este mesajul dr. Mihai Craiu.

 

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel