Din cuprinsul articolului
Dr. Mircea Beuran dezvăluie obiceiurile care ne pot îmbolnăv. Dacă nu luăm măsuri imediate, duce la dezechilibre majore în organism, explică medicul, într-un interviu special pentru România TV.
Ce este regula 8/8/8, pe care românii nu o mai respectă? Profesorul dr. Mircea Beuran vine cu explicații. Potrivit acestuia, una dintre cele mai mari probleme este dependența de ecrane. Afectează atât tinerii, cât și o parte dintre adulți.
Regula 8/8/8
În plus, un principiu cheie al echilibrului – regula 8/8/8 (8 ore de muncă, 8 ore de odihnă și 8 ore pentru viața personală) nu mai este respectat, ceea ce duce la dezechilibre majore în organism.

„La multitudinea tipurilor de criză este greu să dai o rețetă ideală cum am putea trăi, dar am putea găsi niște paliere să ne regăsim, să ne recâștigăm și să îmbunătățim stilul de viață. Dacă ne uităm pe categoria de vârste, o problemă o ridică tineretul și o parte din adulții care sunt deja foarte dependenți de ecrane.
Apoi nu se mai respectă intervalul acela de 8, 8, 8: să muncești 8, să te odihnești 8 și să ai un timp pentru tine. Dacă mâncarea ar trebui gândită, ar trebui foarte bine controlată și, în special, alimentele procesate. Alimentele care conțin sare multă, nitriți, nitrați, E-uri. Aici ar trebui să controlăm, dar și să educăm generația care nu mai gătește acasă și mănâncă în oraș.”, a spus prof.dr. Mircea Beuran la România TV.
Potrivit Dr. Mircea Beuran, obiceiurile alimentare nesănătoase, adoptate încă de la vârste fragede, afectează dezvoltarea normală a copiilor, spune celebrul medic.
„Apoi trebuie să înțelegem că a crescut numărul de copii cu probleme metabolice. Îi vedem obezi și lucrurile acestea sunt motivate prin stilul de viață al copilului în interiorul familiei care îl crește. Dacă el, de la 2-3 ani, mănâncă adus de afară, lucrurile acestea nu pot duce la o dezvoltare normală. Dacă el primește la 2-3 ani telefon și îl vedem inteligenți, numai că intră într-un dialog virtual cu o lume pe care nu și-o înțelege și pe care familia nu o explică. Putem să motivăm aceasta cu o seamă de exemple în care copii de vârste până la 18 ani au tot felul de evenimente fizice. Nu înțeleg că nu poți să te urci pe fereastră îmbrăcat în costum de erou și să zbori de pe un bloc pe altul. Lucrurile acestea țin de familie, nu trebuie doar să-i dai de mâncare. Trebuie să îi dai o educație, să îl scoți în comunitate.
Tehnologia este făcută de mâna omului, dar ca ajutor, nu ca înlocuitor. Și, în condițiile acestea, ai nevoie permanent de educație. Educația începe din familie, apoi este accentuată și intensificată în școală. Atunci când ajung pe treptele facultăților, să poată să înțeleagă că omul este o ființă creatoare, nu un copy-paste.”, a precizat renumitul doctor.



