marți, februarie 10, 2026
-0 C
București

După ce a condus vaccinarea anti-COVID, dr Valeriu Gheorghiță reclamă procentul mic de vaccinare anti-gripală

Șeful vaccinării anti-COVID din timpul pandemiei, dr. Valeriu Gheorghiță atrage acum atenția că rata de vaccinare în România la pacienţii din categoriile considerate vulnerabile în caz de infecţie cu virusul gripal este de zece ori mai mică decât procentul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Medicul Valeriu Gheorghiţă, care a fost numit manager al Spitalului Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Bucureşti susține că aproximativ 500.000 de doze de vaccin antigripal care în mod oficial apar ca ajungând la pacienţi nu se regăsesc în registrul electronic al vaccinării.

Citeste si…

”Sezonul gripal 2025-2026 este puţin diferit faţă de sezoanele anterioare, de această dată vorbim de o variantă de virus gripal uşor modificată faţă de variantele anterioare. Particularitatea principală este transmisibilitatea mai uşoară, drept urmare sezonul a început ceva mai devreme, iar cel mai mare număr de cazuri s-a atins în decembrie 2025. Acum suntem pe o pantă uşor descendentă faţă de ce a fost în sezonul trecut.

Numărul persoanelor vaccinate a depăşit un pic 1,3 milioane şi la nivel naţional sunt aproape 1,8 milioane de doze de vaccin eliberate. Deci sunt cam 500.000 de doze de vaccin care nu se regăsesc în registrul electronic şi întrebarea este dacă s-a omis înscrierea în baza de date. Cert este că suntem mult sub ţinta OMS”, a declarat, luni seară, la Medika TV, medicul Valeriu Gheorghiţă, potrivit news.ro.

Citeste si…

El a explicat că, în comparaţie cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România are o rată de vaccinare antigripală a persoanelor din categoriile aflate la risc de zece ori mai mică.

“Suntem sub mult sub ținta OMS pentru persoanele vulnerabile

”Cert este că suntem mult sub ţinta propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru populaţiile vulnerabile, unde ar trebui să fie undeva la 75%, noi cred că suntem în jur de 7,5-8% raportat la populaţia României şi la populaţia vulnerabilă.

Deci, practic, avem cam de zece ori mai puţin faţă de cât ar trebui să avem ca rată de acoperire la populaţia vulnerabilă şi din acest motiv, din păcate, sunt multe forme de gripă severă la persoane vulnerabile, forme complicate, cu pneumonie, cu insuficienţă respiratorie, cu decompensări ale bolilor deja existente”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a reafirmat că este nevoie ca persoanele cu risc cardio-vascular, dar şi cele aflate în alte grupe de risc, să se vaccineze, explicând că datele acumulate la acest moment ”sunt suficient de solide” încât să arate importanţa vaccinării antigripale.

Ultimele știri

Sondaj World Vision România: 99% dintre adolescenți folosesc inteligența artificială (AI)

Cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet, World Vision România...

Un spital nou, dotat cu aparatură modernă, stă închis de ani de zile. Care este explicația?

Autorităţile fac demersuri pentru punerea în funcţiune a unui...

Tot mai multe adolescente ajung la spital cu arsuri oculare provocate de acest produs

Tot mai multe adolescente din România ajung la camerele...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

OMS: Aproape 4 din 10 cazuri de cancer pot fi prevenite prin reducerea factorilor de risc

„Abordarea acestor cauze prevenibile reprezintă una dintre cele mai...

Mortal: Aceste infecții provin din alimente sănătoase și ne ucid!

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat o listă...

OMS anunță lista produselor cancerigene pe care nu ar trebui să le consumăm

Organizația Mondială a Sănătății va include produse din carne,...

Citește și