Sari la conținut

E incredibil ce efect are ciocolata asupra creierului. Neurolog român: ”Studiile arată că protejează memoria și previne accidentul vascular cerebral”

O anumită cantitate de ciocolată consumată zilnic ar putea reduce riscul de boli de inimă sau de accident vascular? Există multe studii care urmăresc efectele ciocolatei asupra organismului uman

Dr. Carmen Adella Sîrbu, medic primar neurolog în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București, ne-a prezentat câteva astfel de cercetări.

PE TERMEN SCURT, CACAUA REDUCE COLESTEROLUL RĂU

Cacaoa poate fi sănătoasă, mai ales dacă este prelucrată cât mai puțin, pentru a nu fi afectate calitățile sanogene ale flavonoidelor, care suferă în acest proces. Dar, ciocolata mai conține  zahăr, lapte, aditivi, ceea ce crește aportul caloric cu efecte negative asupra sănătății, contracarând efectele benefice ale flavonoidelor (catechine, epicatechine, procianide) care constau în scăderea colesterolului, reducerea inflamației, prevenirea formării trombilor. Procesul de prăjire a boabelor de cacao deteriorează flavonoidele.

Analizând 24 de studii clinice care vizau efectele flavonoidelor din cacao, dr. Ding și colectivul său au relevat faptul că acestea reduc tensiunea arterială și LDL colesterolul, crescând HDL colesterolul (cel benefic pentru organism), ameliorează fluxul sanguin și reduc rezistența la insulină (aceasta poate fi utilizată eficient de către organism). Cercetătorii au confirmat efectele benefice pe termen scurt conferite de cacao, dar nu au demonstrat și reducerea riscurilor în timp.

PROTEJEAZĂ CREIERUL, DAR NU PREVINE DEMENŢA

Cacaoa are efecte benefice și asupra creierului. O echipă de cercetători, de la Harvard School of Medicine, a relevat faptul că vârstnicii care beau două cești de cacao pe zi, timp de 30 zile, își îmbunătățesc circulația cerebrală, ameliorându-și gândirea și memoria. S-a folosit cacaoa cât mai puţin prelucrată,  pentru a fi conservate proprietățile flavonoidelor.

Într-un alt studiu, din 2012, cercetători din Italia demonstrează că pacienții vârstnici cu deficit cognitiv ușor, care ulterior pot dezvolta demența Alzheimer, și care beau cacao bogată în flavonoide, efectuează mai bine testele ce evaluează funcțiile mentale, față de grupul ce consumă cacao cu o cantitate mai mică de flavonoide. Cacaoa protejează creierul, dar nu previne demența.

REDUCE RISCUL DE ACCIDENT VASCULAR

Un studiu suedez (început în 1997), efectuat pe un grup de 37.103 bărbaţi, timp de aproximativ 10 ani, a demonstrat că un consum moderat de ciocolată (62,9 grame/săptămână) reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral. Erau bărbați cu vârste între 45 și 79 de ani, locuiau în orașe centrale ale Suediei, şi au fost rugați să dea informații detaliate cu privire la dieta și stilul lor de viață. Cercetătorii au evaluat consumul de ciocolată folosind un chestionar ce prevedea frecvența cu care se consumă un produs anume. Chestionarul includea 96 de tipuri diverse de băuturi și mâncăruri. După ajustările necesare (în funcție de factori precum vârsta, educația, fumatul, indicele corporal, activitatea fizică, administrarea de aspirină, istoricul de hipertensiune și prezența sau absența fibrilației atriale), consumul crescut de ciocolată s-a asociat cu un risc statistic considerabil scăzut de a face accident vascular cerebral.

Comparând un grup de bărbați ce consuma o cantitate mică de ciocolată cu un grup ce consuma ciocolată în cantitate mare, cei din urmă au obținut un risc redus cu 17% de a face accident vascular cerebral. Rezltatele au fost similare pentru infarct cerebral și AVC hemoragic. O limitare a studiului a fost răspunsul propriu la consumul de ciocolată și măsurarea într-un singur moment. O altă limitare importantă a fost absența informațiilor privind tipul de ciocolată consumat. În consecință, orice legătură între ciocolata neagră  asociată anterior cu beneficiile pentru sănătate nu au mai putut fi examinate. Însă se știe că în general, în Suedia, 90% din ciocolata consumată este cea cu lapte, conținând aproximativ 30% ciocolată solidă.

CONCLUZII

Trebuie evitat aportul caloric excesiv provenit din ciocolata cu lapte, zahăr, aditivi și contraindicațiile consumului de cacao (intoleranță, alergii, boli precum epilepsia etc.).

Ciocolata cu conținut mare de cacao (peste 70%), cu conținut redus de zahăr, ar putea fi benefică pentru sănătate, mai ales dacă este consumată în cantități moderate.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: