Sari la conținut

E oficial. Cum și când ajung fluturașii cu pensia recalculată la pensionari?

pensie
Sursă foto:arhiva Doctorul Zilei

Cum primesc pensionarii fluturașii de pensii și în ce ordine sunt expediate acestea? Vor fi expediate alfabetic? Aflăm din surse din cadrul Casei Naționale de Pensii.

Din septembrie, se vor recalcula pensiile pentru toți pensionarii. În prezent, Casele de Pensii recalculează pensiile, 99% dintre ele fiind introduse în calculator.

Conform Newsweek, la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii următoare vor ajunge la pensionari primele notificări privind majorarea pensiilor.

Însă cei mai mulți pensionari vor primi veniturile recalculate pentru pensie în perioada iunie-august. Între 2 și 14 septembrie, pensionarii vor primi prima lor pensie recalculată, în cazul celor care o primesc prin poștă, respectiv între 12 și 13 septembrie, în cazul celor care o primesc prin card.

Mulți pensionari se întreabă cine le va trimite noile adeverințe de pensie recalculate

Din informațiile sursei, reiese că vor fi două modalități de repartizare a fluturașilor/adeverințelor cu cuantumul pensiilor recalculate.

Cei care își primesc pensia prin intermediul poștașilor urmează să primească respectivele adeverințe direct de la poștași. Nu s-a stabilit o dată exactă, totul depinzând de rapiditatea cu care vor fi recalculate pensiile.

Pensionarii care își încasează pensia prin card urmează să primească aceste declarații acasă, prin poștă, direct în cutia poștală.

Este foarte important: înștiințările nu se vor trimite în ordine alfabetică, deoarece acest lucru ar presupune o muncă uriașă și inumană, care nu s-ar finaliza până în septembrie.

Cine se bucură de majorarea pensiei?

3.000.000 de pensionari vor beneficia, în medie, de o majorare cu 40% a pensiei. Impozitul se va ridica la 10% din tot ce depășește 2.000 de lei.

Principalul criteriu pentru obținerea unei pensii mai mari este numărul de ani lucrați.

Formula de calcul la recalcularea pensiei:

Total Punctele X 81 de lei (valoarea punctului de referință)

Total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate.

Punctele de stabilitate:

– 0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 – 30 ani în muncă,

0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35,

1 punct pentru fiecare an muncit peste 35 de ani.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel