Sari la conținut

E oficial! Gravidele şi părinții cu copii sub 5 ani au prioritate la ghișee, case de marcat și casierii. Amenzile sunt usturătoare

Femeie insarcinata la casa de marcat
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Femeile insarcinate au prioritate la ghisee si case de marcat

E oficial! Gravidele şi părinții cu copii sub 5 ani au prioritate la ghișee, case de marcat și casierii. Amenzile sunt usturătoare

Miercuri, 21 septembrie, Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede că gravidele și persoanele însoțite de copii mai mici de 5 ani, au prioritate la casele de marcat și la ghișee.

Astfel, femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor putea intra în față la casierii, ghișee și case de marcat, atât în instituțiile publice, cât și în cele private, dar vor avea prioritate și în parcările special amenajate, pentru femeilor însărcinate și părinților cu copii mici.

E oficial! Gravidele şi părinții cu copii sub 5 ani au prioritate la ghișee

Măsura are scopul de a facilita accesul acestor categorii de persoane la servicii și produse de bază, fără să aștepte.

  • „Femeile gravide, precum şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate.

Se acordă prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat ale instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care în instituţiile publice există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”, prevede proiectul.

  • „În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică”, mai prevede iniţiativa legislativă.

Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă aceste prevederi

Entitățile publice și private sunt obligate să amplaseze la vedere afișe care să informeze clienții despre acordarea de prioritate femeilor însărcinate și persoanelor cu copii mici, potrivit antena3.ro.

Cine nu respectă prevederile va fi sancționat cu amenzi între 200 și 1.000 de lei.

Legea merge acum către șeful statului pentru promulgare și va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel