Sari la conținut

Edem în timpul sarcinii? Iată ce poți face dacă ai picioarele umflate

Ești gravidă și în ultimul timp ai probleme legate de picioarele umflate? Nu trebuie să te sperii, edemul în sarcină este o problemă des întâlnită, normală care trece după ce naști. 

Edemul, sau altfel spus, retenția apei în anumite părți ale corpului, este un fenomen des întâlnit în cele 9 luni de sarcină. Se crede că peste 60% dintre gravide au această problemă care apare mai ales la nivelul picioarelor.

Edemul, denumirea medicală a umflării anumitor părți ale corpului, este cauzat în timpul sarcinii de capacitatea acestuia de a-și rezerva o cantitate mai mare de lichid pentru a se asigura că fătul primește nutrienții de care are nevoie pentru a se dezvolta. De asemenea, presiunea exercitată de uterul în continua creștere conduce la încetinirea fluxului de sânge în vene și astfel, are loc o retenție de fluide ce favorizează umflarea, în special, a extremităților, ne-a explicat dr. Silviu Istoc, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Medicover.

Medicul a mai explicat și faptul că edemul este un simptom absolut normal al sarcinii, devenind mult mai vizibil în ultimul trimestru de sarcină atunci când uterul ajunge la dimensiunea cea mai mare. După naștere, umflăturile vor dispărea odată cu pierderea lichidelor aferente.

Iată ce poți să faci ca să diminuezi disconfortul produs de edem:

  • Evită sa stai mult timp în picioare. Iar dacă chiar trebuie să o faci, ia-ți cât mai des mici pauze în care să te relaxezi, să stai de exemplu pe scaun, într-o poziție confortabilă.
  • Dacă lucrezi la birou poți să stai cu picioarele pe un taburet.
  • Seara, acasă, roagă pe cineva să-ți facă un masaj la tălpi.
  • Mare grijă la cantitatea de sare consumată. Este indicat să reduci consumul de sare. Reducerea cantității de alimente care conțin sare este foarte importantă în timpul sarcinii. Sarea determină organismul să rețină apă.
  • Încălțămintea trebuie să fie cât mai comodă.
  • Fii hidratată, bea minimum 8 pahare de apă pe zi.

Această afecțiune poate fi ținută sub control prin adoptarea unor mici obișnuițe. Astfel, este indicat ca viitoarea mămică să consume suficiente lichide, cel puțin 2 l pe zi pentru a putea elimina depozitele în exces și totodată toxinele din corp, a completat medicul specialist.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel