Sari la conținut

Efectele dezastruoase ale poluării. Hematolog: Ne confruntăm cu o ”epidemie” de leucemii mai agresive ca niciodată!

Epidemie de leucemii. Nivelul crescut de poluare, din București are efecte deazastruoase asupra întregului organism. Lucru confirmat de medicii români care întâlnesc tot mai des cu cancere mai agresive ca niciodată. 

Epidemie de leucemii

”Ne confruntăm cu o epidemie de leucemii, mai agresive ca niciodată și care nu mai răspund la tratament. Dacă înainte întâlneam o leucemie acută, o dată la șase luni, anul acesta, în doar două luni, am avut deja nenumărate cazuri de acest fel, cu complicații majore. Cred că printre cauze se află și nivelul crescut de poluare al aerului din București,” a declarat, dr. Mihaela Andreescu, medic primar hematolog, la MedikaTV. 

Medicul a explicat și care sunt simptomele leucemiei: o stare subfebrilă constantă, transpirații nocturne, oboseală, vânătăi, anemie, în general simptome ”zgomotoase”.

Leucemia acută necesită tratament imediat.

Leucemia este o formă de cancer al sângelui sau celulelor sangvine. Leucemia apare când ADN-ul unei singure celule din măduva osoasă este afectată. Este vorba despre o mutaţie şi modifică abilitatea celulelor de a se dezvolta şi de a funcţiona normal.

Tipurile majore de leucemii sunt:

Leucemia limfocitară acută – cel mai comun tip de leucemie la copii, dar care poate să apară şi la adulţi;

Leucemia mieloidă acută – un tip comun de leucemie, atât la copii, cât şi la adulţi; este cel mai comun tip de leucemie acută în rândul adulţilor;

Leucemia limfocitară cronică – este cea mai comună formă de leucemie cronică în rândul adulţilor, în cazul căreia simptomele apar când boala deja a progresat de cele mai multe ori;

Leucemia mieloidă cronică – acest tip de leucemie afectează în special adulţii; o persoană cu această formă de cancer poate să nu prezinte niciun simptom multe luni sau chiar ani înainte de faza în care celulele canceroase se dezvoltă foarte rapid;

Alte tipuri de leucemii – sunt acele tipuri de leucemii rare, care includ leucemia cu celule păroase, sindroamele mielodisplastice şi afecţiunile mieloproliferative.

Diagnosticul leucemiei se stabileşte de obicei după o consultaţie medicală şi o serie de analize medicale.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel