Sari la conținut

Efectul neştiut pe care o are cafeaua în organism! E indicat să o bem zi de zi?

Efectul neştiut pe care o are cafeaua în organism! E indicat să o bem zi de zi?

Cafeaua este dovada că nu tot ceea ce are gust bun este și nociv pentru organism. Considerată o licoare delicioasă, cafeaua oferă un surplus de beneficii pentru sănătate, iar cel mai cunoscut este acela că scade riscul apariției unor boli precum cancerul de prostată, maladiile Parkinson și Alzheimer și bolile de inimă.

Cafeaua este bună pentru sănătate în diferite moduri, arată majoritatea studiilor. Unul dintre ele a urmărit obiceiurile de a bea cafea la peste jumătate de milion de oameni din Europa, timp de 16 ani, și a constatat că cei care au consumat mai multă cafea au avut rate de mortalitate semnificativ mai mici decât cei care nu au făcut-o.

Oamenii de știință nu au reușit totuși să identifice acele mecanisme prin care compușii din cafea, în special cofeina, pot scădea riscul apariției unor boli precum cancerul de prostată, maladiile Parkinson și Alzheimer și bolile de inimă.

Consum regulat de cafea, legat de niveluri mai scăzute ale proteinei ​​numite PCSK9

Din acest motiv, pentru noul studiu, cercetătorii de la Universitatea McMaster au vrut să vadă ce ar putea sta în spatele acestei aparente capacități ale cafelei de a preveni bolile cardiovasculare. Echipa a descoperit că un consum regulat de cafea a fost legat de niveluri mai scăzute în sânge ale unei proteine ​​numite PCSK9.

Nivelurile mai scăzute ale acestei proteine ​​sporesc capacitatea ficatului de a descompune colesterolul LDL, colesteerolul „rău”, care poate bloca arterele și poate duce la boli cardiovasculare. Conform cercetătorilor, cafeaua a blocat și activarea unei alte proteine, ​​numite SREBP2. Acest lucru, susțin ei, poate reduce nivelurile de PCSK9 din sânge.

Cafeaua poate reduce riscul de boli cardiovasculare

„Aceste descoperiri oferă acum mecanismul de bază prin care cafeaua și derivații săi pot atenua nivelurile de PCSK9 din sânge și, prin urmare, pot reduce riscul de boli cardiovasculare”, a explicat Richard Austin, autorul principal al studiului.

„Având în vedere că SREBP2 este implicat într-o serie de boli cardiometabolice, cum ar fi diabetul și boala ficatului gras, atenuarea funcției sale are implicații majore”, adaugă acesta.

Această nouă lucrare vine în continuarea altor studii,care sugerează că obiceiul de a bea cafea poate fi benefic pentru sănătate. Cercetătorii spun că au creat noi derivați de cofeină, care scad nivelurile de PCSK9 din sânge, și speră să-i dezvolte într-un nou tip de tratament pentru scăderea colesterolului, potrivit Capital.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel