Sari la conținut

Elena Udrea, apel disperat din spatele gratiilor: „Fetița mea a învățat că vorbitul la telefon e limitat”. Fostul ministru luptă pentru ca mamele din penitenciare să își poată vedea copiii fără existenţa unui geam despărţitor

Elena Udrea, apel disperat din spatele gratiilor: „Fetița mea a învățat că vorbitul la telefon e limitat”. Fostul ministru luptă pentru ca mamele din penitenciare să își poată vedea copiii fără existenţa unui geam despărţitor

Elena Udrea, apel disperat din spatele gratiilor: Fetița mea a învățat că vorbitul la telefon e limitat. Mereu îmi spune să-mi păstrez câteva minute, să o sun înainte de culcare

Elena Udrea, condamnat definitiv la şase ani de închisoare în Dosarul Gala Bute, se consideră nedreptățită și susține că niște judecători „au decis abuziv” să nu aplice legea în ceea ce o privește.

„Stau de cinci luni departe de copilul meu pentru ca sunt ilegal in pușcărie, deoarece niște judecători au decis abuziv, pe de o parte, sa nu aplice in dosarul meu o decizie a CCR pe care au aplicat-o la toate celelalte cazuri: Șova, Pop, Niță, Bica, Vâlcov etc și sa țină cont de o decizie CJUE pe care, pe de alta parte, au aplicat-o greșit.

Ca urmare, tot timpul pe care legea mi-l permite îl aloc întâlnirilor cu fetița mea, toate vizitele și toate minutele de convorbiri telefonice zilnice le păstrez pentru ea. A învățat că vorbitul nostru la telefon este limitat, așa că îmi spune mereu sa mai păstrez câteva minute să o mai pot suna și înainte de culcare. Ceea ce uneori nu se mai întâmpla pentru ca trebuie sa mai vorbesc și cu avocații”, a scris Elena Udrea pe pagina de Facebook.

Fetița Elenei Udrea, Asortată Din Cap Până în Picioare La Doar 3 Ani. Cum Merge îmbrăcată La Grădiniță Eva Maria | Libertatea

Fostul ministru luptă pentru ca mamele din penitenciare să își poată vedea copiii fără existenţa unui geam despărţitor

Fostul ministru al Transporturilor a început o adevărată luptă cu sistemul. Cu ajutorul Avocatului Poporului, o derogare astfel încât mamele din penitenciar să-şi poată vedea copiii fără existenţa unui geam despărţitor.

Elena Udrea își dorește să poată fi alături fiicei sale de ziua ei, la împlinirea vârstei de 4 ani.

„M-am luptat sa pot sa îmi tin copilul in brate după ce patru luni nu l-am văzut deloc. Legea stupidă obligă copii să își vadă mamele deținute din spatele unui “dispozitiv de protecție”. Cu ajutorul Avocatului Poporului, până la modificarea Legii, am obținut o derogare de la conducerea ANP, astfel ca acum mamele se întâlnesc cu copii lor fără geamul despărțitor. Acum ma lupt sa ii pot fi alături Evei la ziua in care împlinește 4 ani fără sa fie obligată sa vină la pușcărie ca sa fie cu mine.

Cred ca nicio mama nu își dorește pentru copilul ei sa își aniverseze 4 ani de viața la închisoare. Legea permite ieșirea din penitenciar a deținuților pentru a menține relația cu familia, dar și aici nu se face nicio diferența între o mama care merge acasă la copiii ei și un bărbat fără copiii, care merge sa bea o bere cu rudele sale eventual. In plus, procedura de acordare a acestei permisiuni a fost complicata prin decizia conducerii ANP, devenind foarte greu de pus in practica.

Trebuie ținut cont de nevoia copiilor de a avea mama alături cât mai mult timp posibil, la vârsta formarii psihoemotionale a acestora mai ales. Acest aspect este important nu doar pentru pentru copil, pentru mama, ci și pentru societate, pentru că, copii de azi sunt adulții de mâine”, a mai scrisu Udrea.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel