vineri, aprilie 3, 2026
8.6 C
București

Emil Boc a dezvăluit că a luat acest medicament înainte și după doza booster ca să evite efectele secundare

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, spune că nu a simțit niciun efect secundar după ce, miercuri, s-a vaccinat cu a treia doză de ser împotriva Covid-19. 

Edilul a făcut booster-ul cu Pfizer, după ce primele două doze au fost cu serul produs de AstraZeneca.

Emil Boc a declarat pentru presa locală că a luat două pastile de paracetamol, înainte și după vaccinare.

Primele doze cu AstraZeneca și boosterul cu Pfizer

“Nu am absolut niciun simptom care să-mi spună că e vreo problemă. Față de doza 1, când am făcut, atunci, cu Astrazeneca, când am avut un pic o stare mai febrilă, început de frisoane, la doza 2 nu am avut nimic, iar acum, la doza 3, pe care am făcut-o cu Pfizer după cele două cu Astrazeneca, pot să vă spun că totul a fost absolut în regulă – o simplă, ușoară durere la locul unde a fost administrat vaccinul, dar, în rest, absolut nimic.

Recunosc, am luat două paracetamoale, unul imediat după vaccin, altul seara, înainte de culcare. Totul a decurs normal, fără probleme”, a spus Emil Boc, potrivit Ziua de Cluj.

Boc a anunțat miercuri că s-a vaccinat cu cea de-a treia doză anti-COVID.

“Azi m-am vaccinat cu Doza 3. Vaccinarea reprezintă cea mai sigură cale pentru protejarea sănătății individule și colective. De asemenea, vaccinarea previne aglomerarea sistemului medical”, a transmis Emil Boc.

Citeste si…

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Rogobete cere Agenției Medicamentului studiile privind efectele paracetamolului

Declaraţiile controversate ale preşedintelui american Donald Trump privind o...

Un medic dezvăluie medicamentele pe care NU le ia niciodată

Două dintre cele mai folosite medicamente fără prescripție, paracetamolul...

Citește și