Rata de operații cezariane recomandată de Organizația Mondială a Sănătății într-o societate este de 10-15% din numărul total al nașterilor. În timp ce în unele țări în curs de dezvoltare, această rată nu este din păcate atinsă din cauza accesului dificil la îngrijiri medicale, în alte țări numărul a crescut la cote alarmante, fără justificări medicale.
Astfel, pe primul loc se situează Brazilia, cu 53% din nașteri operate prin cezariană. La nivel european, rata atinge 24%, în timp ce în Statele Unite a ajuns la 33%, conform raportului OMS din 2014. Datele foarte recente lipsesc la nivel european, dar ultimele statistici Euro-Peristat din 2010 plasau România pe locul trei în Europa ca pondere a operațiilor, cu 36,9%, după Italia (38%) și Cipru (52,2%).
De ce s-au înmulțit cezarienele?
Țările în care rata de operații cezariene este mare și-au însușit un anumit model comportamental, o anumită cultură a nașterii programate, atât în rândul medicilor cât și al pacientelor. În cazul României, perioada de după ‘89 a însemnat o relaxare a controlului strict din spitale, care interzicea operațiile în afara cazurilor de urgență medicală. A fost o reacție de eliberare: s-a dat dintr-o dată liber la cezariene, iar apatriția instituțiilor private în anii următori a influențat dramatic balanța. În clinicile private, femeile nu sunt doar paciente, ele sunt tratate ca și cliente. Există unități unde rata operațiilor este de peste 80%.
Vârsta la care femeile ajung să nască primul copil este de asemeni strâns legată de incidența intervențiilor chirugicale. Astfel, țările în care femeile nasc la o vârstă înaintată, cum sunt Italia sau Portugalia, ocupă primele locuri la rata de cezariene. Și în România, vârsta la naștere a crescut și femeile se confruntă cu mai multe probleme obstetrice de-a lungul sarcinii din cauza acestui fapt. La asta se adaugă creșterea numărului de sarcini obținute prin fertilizare în vitro care aduc cu ele o altă serie de complicații.
Astăzi femeile sunt mult mai implicate în viața socio-economică, mai prezente în roluri cheie ale societății și nu își permit să lipsească multă vreme din câmpul muncii. Asta duce la întârzierea sarcinii, dar și la nevoia unei planificări stricte a nașterii. Am observat că, mai ales în București, lumea are mult mai multe angoase și apelează mai degrabă la cezariană decât în alte părți din cauza unor frici nejustificate.
Tot din cauza fricilor și a precauțiilor excesive, medicii văd în operațiile programate o cale controlabilă de a evita complicațiile și acuzațiile de malpraxis. Este adevărat că la noi există și o mediatizare iresponsabilă a erorilor medicale care alimentează teama medicilor. În țările occidentale, apar articole în presă doar după ce s-a făcut dovada malpraxis-ului.
Pe de altă parte, încă avem probleme imense în procesul de urmărire a travaliului și nu toate unitățile medicale beneficiază de standarde europene: există locuri în care mișcările fetale se ascultă cu urechea, unde lipsesc consumabilele pentru tehnologii și așa mai departe. Pentru un medic într-o astfel de situație, urmărirea travaliului și nașterea naturală sunt mult mai complicate decât cezariana.
Nu în ultimul rând, este nevoie de un program susținut de educare a populației feminine cu privire la sarcină și naștere. De multe ori se ajunge la operație pentru că gravidele nu au știut să recunoască simptomele problematice din timpul sarcinii și nu au ajuns la controalele de rutină.
Ce consecințe poate avea generalizarea acestui trend?
Multe femei aleg cezariana fără să fie pe deplin informate asupra consecințelor unei astfel de intervenții medicale majore asupra corpului lor și asupra fătului. Fiind vorba despre o intervenție chirugicală, aceasta vine la pachet în primul rând cu toate riscurile imediate pe care le implică o operație: infecție, hemoragie, probleme cu anestezia, cheaguri de sânge – riscul de tromboză și embolie crește de 7-8 ori – și vătămare accidentală a țesuturilor învecinate.
Ceea ce mulți nu realizează este că nașterea prin cezariană are efecte pe termen lung asupra sănătății, mai ales dacă se pune problema unei sarcini ulterioare. Riscul de ruptură uterină categoric crește proporțional cu numărul cicatricilor și devine de 2-3 ori mai mare după a doua operație. Însă riscul cel mai mare este necesitatea scoaterii uterului care apare în cazurile de placenta praevia. Aceasta presupune tulburări de implantație a placentei la sarcinile ulterioare ce se soldează cu sângerări masive înaintea sau în timpul nașterii.
În ceea ce-l privește pe copil, există dovezi că, neparcurgând canalul de naștere, intestinul și pielea fătului nu se populează cu germenii mamei, ceea ce duce la probleme imunitare. De asemeni, copiii născuți prin cezariană au dificultăți mai mari de adaptare respiratorie, bineînțeles, în afara cazurilor în care operația este recomandată medical.
Din punct de vedere antropologic și evolutiv, nașterea naturală reprezintă siguranța că vom continua să existăm ca specie. Este un proces fiziologic complex, testat în foarte mult timp, care funcționează. Între timp, intervin tot felul de factori care diminuează capacitatea procreativă a femeilor: statul pe scaun prelungit, prezența sau absența muncii fizice, obezitatea care modifică bazinul. Toate astea vor lua amploare pe parcursul a zeci de generații așa că ar fi păcat ca femeile care încă vor putea naște natural să refuze această experiență din cauza panicii sau a unor cutume culturale.
La nivel filosofic, ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar naște prin cezariană? „Oare va exista tot timpul la dispoziția noastră o sala de operații unde să ne naștem copiii?” întreabă speculativ doctorul Niculescu. Chiar si dupa un cataclism de cutremur care distrug toate spitalele pe o raza de 60 km, sa te legi de niste facilitate. Ar fi păcat ca cele care încă au posibilitatea să nască natural să o refuze pe considerente culturale.
