Categories: Ştiri sănătate

Epidemiolog: „deschiderea şcolilor a fost bazată exclusiv pe opinia ministrului Câmpeanu, care, din nefericire pentru noi toţi, este un diletant oportunist”

Începând de luni, vor putea merge la școală fizic toți elevii din localităţile în care rata de infectare este sub trei la mia de locuitori, indiferent de rata de vaccinare în rândul personalului, a anunțat ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ce prevede ordinul actual în baza căruia s-au redeschis școlile, după vacanță

  • a) desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60% din personal este vaccinat;
  • b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60% din personal este vaccinat;
  • c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

În continuare, școlile au posibilitatea să facă cerere la inspectorat pentru a învăța online dacă așa se dorește.

De asemenea, sunt în continuare în vigoare criteriile pentru trecerea în online:

  • clasa sau grupa se închide 14 zile la apariția unui caz de Covid
  • școala se închide integral 14 zile dacă jumătate din clase au activitatea fizică suspendată din cauza cazurilor de infectare

Federaţia părinţilor şi aparţinătorilor legali din România a încercat să afle cine a stabilit redeschiderea şcolilor în funcţie de rata de vaccinare a personalului didactic (minimum 60%), însă după mai multe adrese oficiale, nicio instituţie nu şi-a asumat această decizie, anunță organizația.

ONG-ul susţine că părinţii sunt îngrijoraţi să „trimită copiii la şcoală jucând ruleta rusească cu sănătatea lor” şi cere ca „până în momentul în care statul va fi capabil să ofere un mediu şcolar sigur, opţiunea de a urma cursurile cu prezenţa fizică sau online să aparţină exclusiv familiei”.

 

„Părinţii au perfectă dreptate să fie îngrijoraţi – deschiderea şcolilor a fost bazată exclusiv pe opinia ministrului Câmpeanu, care, din nefericire pentru noi toţi, este un diletant oportunist. Mi se pare profund iresponsabil să deschizi şcolile în pandemie fără să întrebi INSP (Intitutul Naţional de Sănătate Publică) sau Ministerul Sănătăţii pe de altă parte, văd tot mai des acest fenomen – tot felul de oameni care au aroganţa şi inconştienţa să creadă că ei ştiu mai bine decât specialiştii în sănătate publică o mulţime de Câmpeni autosuficienţi şi ignoranţi …”, scrie Cherecheș pe Facebook.

Recent Posts

HOROSCOP 4 mai 2024. O ZODIE înfruntă dificultăţi mari!

Horoscopul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, spune că nativii zodiacului vor avea parte de…

8 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale consumului de ouă

Potrivit nutriţioniştilor, este un mit că valorile colesterolului cresc foarte mult după consumul de ouă,…

9 ore ago

Reţeta specială de Paşte la care nu renunţă Nadia Comăneci

Nadia Comăneci, sportiva simbol a gimnasticii româneşti din toate timpurile, a dezvăluit o rețetă specială…

9 ore ago

„Câmpurile de aur din România”, în atenţia NASA. Imagini spectaculoase din satelit

România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de…

10 ore ago

Mănăstirea Ghighiu, colţ de rai lângă Bucureşti. Izvor tămăduitor şi icoană făcătoare de minuni (FOTO+VIDEO)

Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru…

10 ore ago

Cât timp se pot consuma ouăle vopsite de Paşte? Un expert dă verdictul

Ouăle fierte şi vopsite sunt un produs traditional esenţial care nu trebuie să lipsească de…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic