sâmbătă, februarie 21, 2026
-2 C
București

Erou în uniformă la Iași. Polițistul local care a salvat un bebeluș dintr-un bloc cuprins de fum după un incendiu la etajul șase

Un incendiu izbucnit sâmbătă într-un apartament situat la etajul șase al unui bloc de pe Șoseaua Nicolina din municipiul Iași a mobilizat forțe importante de intervenție. În mijlocul operațiunii, un polițist local a reușit să salveze un bebeluș rămas blocat într-un apartament invadat de fum, într-o intervenție care putea avea un deznodământ tragic.

Incendiul a izbucnit într-un apartament de la etajul șase

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, la momentul izbucnirii incendiului nu se aflau persoane în locuința în care a pornit focul.

„La momentul producerii evenimentului, nu se aflau persoane în interiorul locuinței. În urma unui apel primit la Dispeceratul Integrat ISU – SMURD Iași, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Iași au fost direcționate la locul solicitării”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

Citeste si…

Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului și pentru limitarea propagării flăcărilor și a fumului pe casa scării.

Bebeluș blocat la etajul șapte, în mijlocul fumului dens

Apelul de urgență a fost auzit și de un polițist local aflat în zonă. Acesta a aflat de la o persoană evacuată că într-un apartament de la etajul șapte se află un bebeluș împreună cu părinții săi.

Polițistul local Dan Alexandru a decis să intervină după ce s-a consultat cu echipele de pompieri.

Citeste si…

„Când am ajuns la fața locului, pompierii erau deja în acțiune și desfășuraseră toate mijloacele de intervenție și stingere. Am încercat să asigurăm perimetrul pentru a facilita intervenția. O persoană ne-a spus că la etajul șapte este un copil care nu a fost evacuat. După ce am discutat cu pompierii și am stabilit că intervenția se poate face în siguranță, am urcat la etajul unde se manifesta incendiul, iar în apartamentul indicat erau două persoane, un bărbat și o femeie cu un bebeluș în brațe. Erau pregătiți pentru evacuare, dar nu puteau coborî deoarece casa scării era plină de fum și temperatura era foarte ridicată. Am reușit să iau bebelușul, ca și cum ar fi fost copilul meu. Am și eu o fetiță acasă. Am reușit să-l duc în siguranță afară. Apoi am informat că mai este un apartament de evacuat. Intervenția a fost un efort comun. Meritul principal este al pompierilor, care au asigurat condiții sigure de intervenție”, a declarat polițistul local Dan Alexandru.

Copilul a fost scos în siguranță din clădire, iar ulterior și celelalte persoane au fost evacuate fără incidente majore.

Zece persoane evacuate. Cauza probabilă a incendiului

Intervenția pompierilor s-a încheiat cu stingerea completă a incendiului și ventilarea casei scării.

„Zece persoane, dintre care nouă adulți și un minor, au fost asistate și ajutate să se evacueze în siguranță. În urma incendiului au ars opt uși din lemn, elemente de tâmplărie, mobilier, materiale textile și electrocasnice, iar pereții locuinței au fost afectați pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Intervenția a fost finalizată cu succes, pompierii acționând pentru ventilarea și degajarea fumului din apartament, precum și pentru înlăturarea oricărui risc de reaprindere. Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise, respectiv o candelă lăsată nesupravegheată”, a comunicat ISU Iași.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și