Din cuprinsul articolului
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Sibiu, care donează sânge de decenii, a salvat zeci de vieţi prin gestul său. Bărbatul a donat, în ultimii 25 de ani, zeci de litri de sânge. Potrivit normelor medicale în vigoare, un bărbat poate dona sânge de cel mult cinci ori, iar o femeie de maximum patru ori.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, sibianul a transmis un mesaj în care arată că speră ca tot mai mulţi oameni să înceapă să doneze sânge, pentru că „implicarea face diferenţa”.
Donatorul care deţine recordul în ceea ce priveşte numărul de litri de sânge donaţi este Petru Fehervari. El are 46 de ani şi este donator voluntar al centrului sibian de transfuzie sanguină încă din anul 1999.
În ultimii 25 de ani, el a donat de 136 de ori, ceea ce înseamnă, conform calculelor care iau în considerare donarea standard, 54,4 litri de sânge donat, transmite News.ro.

„Salvez vieţi, pentru asta am ales să donez”
”Am zis să fac un bine, să salvez vieţi, pentru asta am ales să donez. Ştiu cât de important e să fie sânge disponibil atunci când e nevoie. Am donat mereu, m-au sunat şi de acasă când a fost nevoie. Mă simt împlinit, simt că e important să ajut.
Nu am fost niciodată în calitate de beneficiar de transfuzie dar am avut nevoie pentru tata şi pentru o verişoară. Sper să doneze cât mai multă lume pentru că implicarea face diferenţa”, a declarat cel mai activ donator al Centrului de Transfuzii Sibiu, Petru Fehervari, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
La nivelul judeţului Sibiu, în cursul anului trecut au donat sânge peste 8 mii de persoane. În evidenţele Centrului de Transfuzii Sibiu sunt în total peste 40 de mii de donatori înregistraţi. Unii dintre aceştia donează periodic, alţii donează sânge mai rar.
Cantitatea de sânge recoltat de la un singur donator variază între 200 de mililitri (pentru trombocite prin afereză) şi 400 de mililitri în cazul donării standard. O pungă de sânge poate salva până la trei vieţi.
Beneficii pentru donatorii de sânge din România
Pe lângă beneficiile pentru sănătate pe care le oferă donarea de sânge, donatorii beneficiază şi de sprijin material constând în carduri de bonuri în valoare de 280 de lei pentru fiecare donare, carduri care pot fi folosite ulterior pentru achiziţia de alimente.
– adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;
– zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate;
– bonuri de masă în valoare de 280 lei, valabile până la sfârșitul anului;
– o data pe an, donatorii pot face un set complet de analize de biochimie, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare);
– românii care donează sânge de cel puțin trei ori pe an pot beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri și terenuri.
– donatorii de sânge primesc un punct procentual în plus la dobândă când investesc în titluri de stat FIDELIS.
cei ce donează periodic primesc un tratament substitutiv cu fier, GRATUIT, daca se depistează un deficit de fier sau vreun sindrom anemic datorat donărilor repetate.