Sari la conținut

Este medic de profesie și cântăreață cunoscută! Conduce un institut medical și ascunde o poveste de viață impresionantă

medici
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Proaspătă absolventă a Conservatorului, dar și doctor în ştiinţe medicale şi cercetor ştiinţific, vocea de aur a muzicii populare ascunde o poveste terifiantă.

Viorica Chiurciu este cea care îmbină cu succes muzica cu medicina. Drama pe care o ascunde este îngrozitoare. A ajuns să connducă un impereiu, după ce şi-a pierdut soţul, acesta fănd infarct la o nuntă.

Cum se îmbină dragostea pentru cântec cu medicina?

„Pentru mine, ştiinţa înseamnă raţiune, în timp ce muzica înseamnă suflet. Ca om, am nevoie de ambele. Mă simt nemaipomenit de bine când sunt în laborator, când ştiu că lucrez la ceva care va fi de folos pentru sănătatea oamenilor sau a animalelor şi mă simt împlinită ca om de ştiinţă şi ca medic când văd că munca mea, azi, a mai salvat o viaţă. Însă o fericire de nedescris îmi umple sufletul de fiecare dată când păşesc pe scenă. Aplauzele sale sunt pentru mine cea mai bună dovadă a faptului că am reuşit să ajung la sufletul oamenilor”, a declarat aceasta într-un interviu pentru click.

De ce muzica populară?

„Abordez cu egală plăcere atât muzica populară, cât şi pe cea uşoară, dar, cu siguranţă, prima mea dragoste este muzica populară. Am vizitat multe ţări din lume, am avut ocazia să cunosc culturi şi tradiţii nenumărate, dar nu am descoperit nicăieri folclor mai frumos decât al nostru. De aceea, cântecele din repertoriul meu, toate olteneşti, reflectă şi păstrează tradiţia. Am şi o colecţie de aproape 70 de costume autentice, majoritatea din Oltenia, dar am şi din Banat, şi Moldova”.

Nu mulți din cei care o admiră datorită activității în spațiul muzical popular autentic știu că sensibilitatea artistică Vioricăi Chiurciu dispare la birou.

Doamna Chiurciu conduce unul dintre cele mai de tradiție producători de vaccinuri și medicamente din România, institut de recunoaștere internațională. Artista, inovatoare în domeniul imunologiei, și-a câștigat renumele în lumea medicală ca cercetător farmaceutic și se află în spatele creării a peste 300 medicamente românești, de uz uman și veterinar.

Cu peste 30 de ani petrecuți în laboratorul medical, Viorica Chiurciu i-a fost soție regretatului dr. Ing. Chimist Constantin Chiurciu, somitate în domeniul cercetării farmaceutice, trecut în neființă anul trecut.

Pasiunea solistei Viorica Chiurciu de a cânta originile sale dar și muzică ușoară i-a fost fost insuflată de soțul său, cel a încurajat-o să se înscrie la Conservator, admirabil, la trei decenii după acesta a absolvit Facultatea de medicină veterinară.

Viața de după tragicul eveniment…

„Moartea bruscă a soţului meu ne-a răpit pe unul celuilalt, ne-a furat dimineţile în care ne beam cafeaua împreună printre florile din seră, ne-a luat plăcerea călătoriilor împreună. Cu toate acestea, sufletul meu nu şi-a putut plânge în tihnă, niciodată, durerea celei mai mari pierderi din viaţă, deoarece moartea soţului meu a însemnat numirea mea, de către cei 400 de angajaţi ai companiei, în funcţia de director general.

Pe lângă responsabilitatea aceasta enormă care mi-a revenit, a apărut şi pandemia, cu toate implicaţiile sale economice, sociale, care au făcut totul mult mai solicitant. Împreună am dezvolat un colos în medicina veterinară, care în curând va împlini jumătate de secol de existenţă. Compania noastră este unul dintre cei mai mari producători locali de vaccinuri şi medicamente de uz veterinar. În urmă cu zece ani, am dezvoltat şi divizia de medicină umană cu produse pentru sănătatea omului şi care sunt unice în România”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel