Din cuprinsul articolului
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat miercuri, în Parlament, că va depune un amendament la Ordonanța de urgență nr. 91/2025, cu scopul de a corecta prevederea care stabilește neplata primei zile de concediu medical. Inițiativa vizează exceptarea bolnavilor cronici și a pacienților oncologici de la această regulă, considerată nedreaptă pentru persoanele aflate în tratamente de lungă durată.
Anunțul a fost făcut într-un context simbolic, în Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului, moment în care Pauliuc a subliniat impactul real al unei astfel de măsuri asupra pacienților vulnerabili.
„Amendamentul pe care îl voi depune, alături de colegii care îl vor susține, stabilește ca pentru bolnavii cronici această prevedere să nu se aplice. Astăzi este o zi foarte importantă, pentru că se sărbătorește Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului. Gândul meu este către cei peste 500.000 de români care astăzi luptă cu acest diagnostic”, a declarat senatoarea PNL.
Cine ar urma să fie exceptat de la neplata primei zile de concediu medical
Potrivit Nicoletei Pauliuc, amendamentul se adresează strict pacienților oncologici și persoanelor cu boli cronice grave, precum cei care fac dializă, pacienții cu diabet sau cu afecțiuni renale. Diagnosticele eligibile ar urma să fie stabilite de medici, nu printr-o decizie arbitrară.
„Nu vorbim despre un concediu medical luat pentru că ai o tuse sau o durere de măsea. Vorbim despre oameni care au nevoie de un tratament de lungă durată și de o prezență permanentă în sistemul de sănătate”.
Senatoarea a insistat asupra diferenței fundamentale dintre concediile medicale ocazionale și cele impuse de afecțiuni severe, care presupun tratamente constante și costuri ridicate.
Discuții tensionate în PNL și o „linie roșie” pentru pacienți
Nicoleta Pauliuc a precizat că, în ultimele două săptămâni, a purtat discuții aproape zilnic cu colegii din PNL, încercând să explice că subiectul nu este unul tehnic sau pur legislativ, ci unul care ține direct de viața și demnitatea pacienților.
Pentru ea, spune senatoarea, există o limită clară care nu poate fi depășită atunci când vine vorba despre persoane aflate în situații medicale critice.
„aici e o linie roșie, pentru că vorbim despre pacienți oncologici și bolnavi cronici, despre oameni care depind de sistemul de sănătate ca să poată trăi decent”.
În acest context, Pauliuc a subliniat că, în timpul unei ședințe de aproximativ trei ore a Biroului Politic Național, aproape 40 de români au primit un diagnostic de cancer. Aceste cifre, spune ea, nu sunt simple statistici.
„ci 40 de familii care intră, dintr-odată, într-o luptă grea, în care trebuie să găsească soluții nu doar medicale, ci și financiare”.
Replica pentru premierul Ilie Bolojan și comparațiile cu alte state UE
Întrebată despre discuțiile cu premierul Ilie Bolojan, care a invocat exemple din alte state ale Uniunii Europene, senatoarea PNL a respins comparațiile. Ea susține că nu există nicio țară din UE în care pacienții aflați în tratamente de lungă durată să fie sancționați prin neplata primei zile de concediu medical.
Din acest motiv, consideră că actualul text al ordonanței trebuie corectat și se declară convinsă că va avea sprijinul partidului pentru adoptarea amendamentului.
Ce prevede concret amendamentul la OUG 91/2025
Inițiativa legislativă propusă de Nicoleta Pauliuc vizează introducerea unui nou alineat la articolul II din OUG 91/2025. În forma actuală, actul normativ stabilește că, pentru certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, indemnizațiile se calculează „prin diminuarea cu o zi”.
Prin amendament, senatoarea dorește să fie clar stipulat faptul că această regulă nu se aplică bolnavilor cronici și pacienților oncologici. Pentru aceștia ar urma să rămână valabile prevederile din OUG 158/2005, care garantează plata integrală a concediului medical.
Inițiativa urmează să fie depusă oficial în Parlament și să intre în procedura de dezbatere legislativă, scrie Digi24.

