marți, martie 10, 2026
2.6 C
București

EXPERIMENT. A fost creat primul creier „viu”, cu 7 milioane de neuroni!

Din cuprinsul articolului

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins au realizat, în premieră, un model tridimensional viu al creierului uman, capabil să reproducă interacțiunile dintre mai multe regiuni cerebrale.

Numit organoid cerebral multi-regiune (MRBO), acesta prezintă activitate neuronală similară cu cea a unui creier fetal de aproximativ 40 de zile, oferind o fereastră unică asupra proceselor timpurii de dezvoltare.

Ce sunt organoizii?

Organoizii cerebrali sunt grupuri de celule 3D ale creierului care sunt cultivate în laborator din celule stem. Aceşti organoizi pot fi conectaţi la dispozitive electronice, sisteme de inteligenţă artificială sau de învăţare automată, pentru a îmbunătăţi viteza de calcul, puterea de procesare, eficienţa datelor şi capacităţile de stocare. De altfel, aceştia permit studierea creierului fără a interveni direct asupra pacienților.

Pentru a construi MRBO, echipa a folosit celule de piele și sânge transformate în celule stem pluripotente, cultivate separat pentru a se diferenția în tipuri celulare specifice cortexului, trunchiului cerebral și cerebelului. Ulterior, aceste regiuni au fost unite cu ajutorul unor proteine adezive, formând conexiuni funcționale între ele.

Citeste si…

creier
Imagine creată cu AI

Fiecare organoid conține 6-7 milioane de neuroni, suficienți pentru a simula rețele neuronale complexe la scară redusă.

În interior, cercetătorii au observat dezvoltarea vaselor de sânge, expresii genetice caracteristice diferitelor zone ale creierului și primele semne ale formării barierei hematoencefalice — mecanismul natural de protecție împotriva substanțelor nocive, potrivit scienceaalert.com.

Noul model este deosebit de valoros pentru investigarea bolilor ce afectează creierul în ansamblu, precum schizofrenia, autismul sau Alzheimer.

MRBO permite analiza anomaliilor din stadii incipiente, identificarea unor noi ținte terapeutice și testarea rapidă a tratamentelor într-un mediu controlat.

Citeste si…

Cercetarea marchează un pas important în neurologie, iar experţii cred că acest tip de organoid ar putea deschide drumul către terapii mai precise și mai eficiente, capabile să îmbunătățească semnificativ viața pacienților în următoarele decenii.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Cristina Demetrescu: „Din 11 martie începe o perioadă rară de noroc”. Zodiile care pot avea bani și oportunități

Săptămâna 9–15 martie vine cu schimbări astrologice importante care...

Un medic dezvăluie legătura dintre virusul HPV și obezitate

Medicii atrag atenția că infecția cu virusul papiloma uman...

VIDEO. Declarații confuze ale lui Donald Trump despre cum și când se va încheia războiul din Iran

Președintele american Donald Trump a făcut o serie de...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și