Sari la conținut

Experţii au dat verdictul: cea mai eficientă tehnică de adormire pentru insomniaci!

insomnia
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un adult sănătos are nevoie de cel puţin 7 ore de somn pe noapte, însă în ultimele decenii, o dată cu avansul tehnologic, specialiţii atrag atenţia că omul modern ajunge să sufere tot mai frecvent de insomnie, care poate provoca boli grave pe termen lung.

Lipsa somnului duce la dezechilibre hormonale care au ca efect destabilizarea metabolismului, a apetitului, a dispoziţiei, a concentrării şi inclusiv a poftelor alimentare. Aceste dezechilibre sunt asociate cu tensiunea arterială crescută, un nivelul de stres tot mai mare, tahicardie, imunitate scăzută şi obezitate. Oamenii care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte fumează şi beau mai mult şi sunt mai predispuşi la afecţiuni cardiovasculare.

Într-o noapte omul are 5-6 cicluri de somn profund

Medicii susţin că, pe parcursul nopţii, parcurgem o succesiune de 5-6 cicluri de somn profund – non-REM – şi superficial, cu vise, REM, fiecare a câte 90-100 minute. Somnul profund este cel care permite refacerea proceselor cerebrale. Somnul superficial, cu vise, este implicat în procesele de memorare şi de învăţare, dar şi de refacere a neurotransmiţătorilor

Insomnia poate fi de instalare (durează peste 30 de minute până se instalează somnul), de menţinere (subiectul adoarme uşor, dar se trezeşte devreme) sau mixtă (care include multiple treziri peste noapte, ceea ce face ca somnul să fie neodihnitor).

Se vorbește că trucul ar fi folosit de armata americană ca să-i ajute pe soldați să adoarmă în situații care sunt mai puțin pașnice, cum ar fi cele de pe câmpurile de luptă. Secretul a fost detaliat în cartea Relax and Win: Performance Championship, care, deși publicată pentru prima oară în 1981, a câștigat recent atenția online abia de curând, după ce mai mulți oameni ar fi spus că metoda descrisă chiar funcționează.

  • Relaxați-vă mușchii din zona feței, inclusiv limba, maxilarul și mușchii din jurul ochilor
  • Lăsați-vă umerii cât de jos puteți, pe rând, pe fiecare parte, apoi brațul care corespunde fiecăruia dintre umeri, de câteva ori
  • Respirați, relaxându-vă pieptul, apoi relaxați-vă picioarele, pornind de la coapse până la degetele de la picioare.
  • Petreceți 10 secunde încercând să vă relaxați și mintea înainte de a vă gândi la una din următoarele trei imagini: sunteți într-o canoe într-un lac calm, cu un cer albastru clar deasupra voastră sau într-un hamac de catifea neagră, într-o cameră neagră, vă repetați “nu te gândi, nu te gândi, nu te gândi” timp de 10 secunde.

Potrivit experţilor, această tehnică funcționează pentru 96% dintre oameni după șase săptămâni de practică. Lipsa de somn poate afecta performanța oricui – insomniacii fiind mai expuși riscului de a se îmbolnăvi de diabet de tip 2 şi de boli de inimă.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel