Din cuprinsul articolului
UPDATE ora 12:28
Până în acest moment, situația victimelor din explozia care a avut loc în cartierul Rahova este următoarea:
13 pacienți au fost transportați la unitățile sanitare din Capitală, după cum urmează:
-2 pacienți la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”
-6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență București
-3 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență București
-2 pacienți la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”
3 pacienți prezintă arsuri și se află internați la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Universitar de Urgență București.
După evaluarea pacienților cu arsuri se va solicita transfer în spitalele de specialitate din Europa, dacă starea clinică va permite transportul, transmite Ministerul Sănătății.
Blocurile operatorii de ortopedie, chirurgie, neurochirurgie și chrurgie plasticǎ din unitățile sanitare sunt pregătite pentru intervenții.
La nivelul unităților sanitare aflate în Planul Alb de Urgență coordonate de Ministerul Sănătății și DSU sunt disponibile 30 de paturi ATI.
Situația este în dinamică și vom reveni cu detalii și informații suplimentare.
UPDATE ora 12:00
Autoritățile au actualizat situația victimelor în urma exploziei produse pe Calea Rahovei, în urma căreia au fost confirmate 3 persoane decedate și 13 victime transportate la spital.
Situația medicală actualizată a victimelor
Spitalul Bagdasar-Arseni – 2 victime
- Femeie, 78 de ani – arsuri extinse, internată în stare gravă;
- Bărbat, 56 de ani – policontuzionat, stabil.
Spitalul Universitar de Urgență București – 6 victime
- Printre pacienți, o persoană cu arsuri este internată în secția ATI;
- Celelalte cinci victime sunt evaluate și monitorizate medical, în stare stabilă.
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca – 3 victime
- Bărbat, 63 de ani – traumatism toracic și cranian, se află în sala de operație, cu pneumotorax drept masiv;
- Femeie, 56 de ani – traumatism lombar, sub supraveghere medicală;
- Bărbat, 56 de ani – imobilizat la pat, stabil.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – 2 victime pediatrice
- Băiat, 15 ani – traumatism cranio-cerebral, plăgi contuze și traumatism de umăr, pacient stabil, internat la Neurochirurgie (NCH);
- Fată, 17 ani – instabilă hemodinamic, intubată, internată în secția ATI.
UPDATE – ora 11:30. Declarații oficiale după explozia de pe Calea Rahovei: „Blocul este în pericol de colaps. Planul Roșu, activat”
Autoritățile au susținut o conferință de presă la locul exploziei, unde au oferit primele concluzii și măsuri luate după incidentul care a afectat grav un bloc din Capitală.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a precizat că explozia a fost extrem de puternică, afectând una dintre fațadele clădirii, aflată în formă de U.
„Explozia a fost serioasă, a afectat o parte din bloc, blocul fiind în formă de U, una din fațade a fost afectată semnificativ, cu persoane care au fost duse la spital. Am declanșat Planul Roșu și a fost mobilizată unitatea de căutare–salvare care răspunde pe situațiile de cutremur.”
„Încă se desfășoară operațiunea, să nu fie cineva sub dărâmăturile dintre etaje. Cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții au făcut o primă evaluare. Blocul este cu risc de colaps, motiv pentru care este evacuat total, iar zona din jur rămâne închisă. Lumea nu va putea intra în acest bloc, fiind considerat foarte periculos.”
Arafat a confirmat și găsirea unei noi victime decedate, identificată de echipele de căutare-salvare:
„Din păcate, a mai fost găsită o persoană decedată, de către echipele de căutare–salvare. Cel mai probabil, cauza este gazul. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, rămâne să zică specialiștii din domeniu. Avem informația că, ieri, au venit echipe de la gaz, că a fost gazul oprit. Ce s-a întâmplat mai departe, cred că poate spune Delgaz.”
Generalul Precup, reprezentant al ISU București-Ilfov, a explicat amploarea intervenției și măsurile luate imediat după explozie:
„Am intervenit cu 11 autospeciale cu apă și spumă. Încă de la primul anunț, s-a declanșat Planul Roșu. Am constituit rapid echipe de căutare–salvare și am luat măsuri pentru evaluarea pagubelor – chiar și clădirile învecinate.”
„De la liceu au fost evacuați toți copiii. Am alertat toate forțele pentru coordonare în caz de risc. Evaluăm situația cu o dronă, pentru că are camere care pot indica dacă sunt persoane în bloc. Se pare că nu ar mai fi persoane în zonă.”
Medicul de gardă din cadrul Unității de Primiri Urgențe a prezentat bilanțul medical actualizat:
„Avem 17 victime, din care 12 în legătură directă cu explozia și trei care veneau din zona adiacentă, și ele transportate la spital. Două victime sunt în stare gravă – o persoană de 17 ani cu politraumatism, intubată, și o femeie cu arsuri la Bagdasar–Arseni. Din păcate, sunt două persoane decedate.”
Potrivit acestuia, toate spitalele din Capitală au fost alertate, iar secțiile ATI și blocurile operatorii sunt pregătite pentru primirea pacienților.
Stelian Bujduveanu: „Toți cei afectați vor fi cazați în siguranță. Linia de tramvai, dezafectată pentru intervenție”
Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat măsuri de sprijin pentru persoanele evacuate:
„Toți cei afectați vor avea unde locui în perioada următoare. Ne vom reîntâlni pentru a pune la punct care sunt disponibilitățile. Vom avea o ședință de urgență de la ora 14, pentru a putea pune la dispoziție cele necesare pentru familii. Linia de tramvai a fost dezafectată, pentru a face loc echipajelor de intervenție.”
Prefectul Bucureștiului a declarat că la ora 13:00 va avea loc o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență, pentru evaluarea măsurilor de relocare și siguranță:
„Ne vom asigura că oamenii vor avea unde să stea. Vom avea o discuție pentru școală, pentru că cel mai probabil, în săptămâna următoare, școala va trebui închisă.”
Până la această oră, bilanțul indică 17 victime – dintre care două decedate și două în stare gravă. Blocul afectat este considerat cu risc de prăbușire, iar zona din jur rămâne complet închisă publicului.
Forțele ISU, SMURD, Poliția și autoritățile locale continuă operațiunile de căutare, evaluare structurală și sprijin umanitar, în timp ce ancheta privind cauza exploziei este în curs.
UPDATE 11:10
Doi copii au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” în urma exploziei.
- Un adolescent de 17 ani a fost adus cu răni ușoare, fiind stabil hemodinamic și conștient.
- Cel de-al doilea copil, de vârstă mai mică, se află intubat, medicii evaluându-i în prezent starea și efectuând investigațiile necesare.
UPDATE 11.08
Conform datelor, la acest moment sunt disponibile în total 21 de paturi ATI destinate îngrijirii pacienților cu politraumatisme sau arsuri, distribuite astfel:
– Spitalul Universitar de Urgență București – 14 paturi ATI;
– Spitalul Universitar de Urgență Elias – 5 paturi ATI;
– Spitalul Clinic de Urgență Floreasca – 2 paturi ATI;
La acestea se adaugă 2 paturi ATI pentru pacienți cu arsuri grave, pregătite la Spitalul Clinic de Urgență pentru Arși, precum și capacitate de preluare pediatrică la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Toate unitățile medicale din Capitală se află în alertă, iar echipele medicale lucrează coordonat pentru trierea și stabilizarea victimelor.
UPDATE, ora 10:56
Reprezentanta Inspectoratului Școlar București a declarat, într-o intervenție telefonică pentru Digi24, că zece elevi ai liceului Dimitrie Cantemir au fost răniți ușor de suflul exploziei și au primit îngrijiri medicale la fața locului: “Elevii au fost evacuați conform procedurii. Aproximativ zece copii au fost răniți au primit îngrijiri la fața locului, niciunul nu a fost transportat la spital. Peste 1.500 de copii se aflau la liceu“.
Până la acest moment sunt 13 victime transportate la spital, una a refuzat transportul, iar alte 2 persoane sunt decedate.
În urma verificărilor efectuate, pe fațada exterioară a liceului aflat în imediata vecinătate a blocului în care s-a produs explozia, au fost constatate pagube materiale la nivelul ferestrelor, fără a fi înregistrate victime. Toate persoanele s-au autoevacuat în siguranță.
UPDATE – ora 10.52
Elevii și cadrele didactice din liceul aflat în proximitatea locului producerii exploziei au fost evacuați.
ISUBIF a transmis un mesaj RO-Alert către populatie pentru a evita circulația în zona de interventie a echjipajelor și respectarea recomandărilor transmise de autorități.
În sprijinul forțelor care intervin la fața locului, au fost trimise si 2 echipaje canine pentru executarea misiunilor de căutare în incinta imobilului afectat.
Din informațiile deținute la acest moment, din totalul persoanelor afectate 2 sunt decedate și alte 8 sunt transportate la spital pentru evaluare de specialitate.
UPDATE – ora 10.42
Potrivit informațiilor transmise de echipele medicale, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca au fost aduse până în acest moment trei victime ale exploziei:
– Un bărbat de 63 de ani, care prezintă politraumatism, cu traumatism toracic și cranian. Pacientul se află în sala de operație, având pneumotorax drept masiv.
– O femeie de 56 de ani, care a suferit un traumatism lombar; este în curs de evaluare medicală.
– Pe drum se află un bărbat de 86 de ani, care prezintă suspiciune de fractură de femur, urmând să fie preluat de echipa medicală de gardă imediat după sosire.
Echipele medicale din cadrul unității de urgență Floreasca acționează în regim de cod roșu, asigurând evaluarea și stabilizarea tuturor victimelor.
UPDATE, ora 10:30
Alexandru Robogete, ministrul Sănătății, a anunțat că doi copii au fost duși la Grigore Alexandrescu, iar un pacient cu arsuri severe a fost dus la Bagdasar Arseni. Starea pacientului cu arsuri severe este critică, deoarece prezintă arsuri la nivelul pielii și căilor respiratorii.
Până în acest moment au fost transportate la spital 12 victime, la următoarele spitale: Universitar, Grigore Alexandrescu, Floreasca, Matei Balș, Militar, Bagdasar.
În urma exploziei, în afară de blocul prăbușit parțial, a fost afectată și fațada blocului de vizavi, unde sunt observate desprinderi ale elementelor de construcție.
UPDATE – ora 10.15
Potrivit informațiilor transmise de IGSU, două persoane au fost declarate decedate, iar alte patru au fost transportate la spital. Conform datelor furnizate ulterior de Ministerul Sănătății, numărul total al victimelor transportate la unități medicale este de nouă, dintre care una la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, ceea ce indică faptul că printre răniți s-ar putea afla un copil.
Alimentarea cu gaze a fost oprită, iar întreaga clădire a fost evacuată. De asemenea, prefectul Capitalei a anunțat că părinții elevilor de la liceul aflat în apropiere au fost chemați să îi preia pe copii, din motive de siguranță.
Traficul pe Calea Rahovei este complet blocat, iar în zonă are loc o amplă intervenție a forțelor de urgență. Potrivit ISU București-Ilfov, la fața locului acționează:
– 11 autospeciale de stingere,
– 3 autoscări,
– 2 autospeciale de descarcerare,
– 18 ambulanțe SMURD,
– 4 unități de terapie intensivă mobilă,
– 1 punct de comandă mobil,
– 1 autospecială CBRN,
– 2 containere multirisc (unul aparținând Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență),
– Grupul Special de Salvatori,
– 1 punct medical avansat,
– 5 autospeciale de transport personal și victime multiple,
precum și directorul operațiunilor de salvare medicală, care coordonează întreaga intervenție.
ACTUALIZARE 09:50: Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN. IBUBIF informează că misiunea este în dinamică.

Stire inițială
O explozie puternică a avut loc vineri dimineață într-un bloc de locuințe din cartierul Rahova, sectorul 5 al Capitalei. Deflagrația a afectat grav două etaje ale unui imobil cu opt niveluri, cele mai distruse fiind apartamentele de la colț, situate la etajele superioare.
IGSU a activat Planul Roșu, urmând să trimită echipe de căutare-salvare: “Din informațiile primite la acest moment, 11 persoane ar fi afectate, iar salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de cautare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse”.
Știre în curs de actualizare.