Din cuprinsul articolului
Un loc special din România se aflî în județul Gorj, unde există o legendă rar povestită despre o fântână veche, numită de localnici „Fântâna Ursitoarelor”. Această tradiție mai este păstrată în zilele noastre doar de câteva familii.
În zona subcarpatică a Gorjului, între satele vechi de pe valea Tismanei și cele din apropierea Cheilor Sohodolului, circulă de peste o sută de ani o legendă puțin cunoscută: povestea unei fântâni despre care bătrânii spun că „arată viitorul”.
Nu este menționată în monografii oficiale și nu apare în manualele de folclor, dar este transmisă încă pe cale orală, în special în familiile care au moștenit ritualul. Fântâna este menționată sub numele „Fântâna Ursitoarelor” și, potrivit tradiției, era vizitată exclusiv de fete nemăritate în noaptea de Sânziene, în speranța că vor vedea în oglinda apei „umbra celui sortit”.
Localnicii care încă vorbesc despre ritual spun că fântâna nu este una obișnuită. Legenda afirmă că la marginea pădurii, acolo unde lumina lunii cade direct peste luciul apei, apa funcționa ca o oglindă „curată”, capabilă să redea chipul cuiva înainte ca destinul să se împlinească în realitate.
Ritual strict
Conform poveștilor păstrate în sat, fântâna nu putea fi folosită decât în noaptea de Sânziene, moment despre care tradiția românească spune că „cerurile se deschid”. Pentru a vedea viitorul, tinerele respectau un ritual strict. Nu aveau voie să vină însoțite, nu puteau vorbi pe drum și trebuiau să poarte la brâu flori de sânziene culese în aceeași zi. Se spunea că florile „deschid căile ursitelor”, iar apa oglinzii își schimbă luciul doar în acea noapte.
Ritualul era simplu, dar încărcat de semnificație. Fata îngenunchea lângă marginea fântânii, acoperea jumătate din apă cu o cunună de sânziene și privea în cealaltă jumătate. Dacă vedea o umbră masculină sau un contur, se interpreta că acel chip aparține viitorului soț. Dacă apa rămânea „neclintită”, fata trebuia să revină un an mai târziu.
Localnicii povestesc și astăzi că fântâna „nu mințea”, dar că nu toate chipurile apăreau limpede. Uneori apărea doar o siluetă. Alteori, se conturau trăsături confuze, pe care fetele încercau să le descifreze în lunile următoare.
Zonă cu tradiții magico-rituale puternice
Zona Gorjului este bogată în ritualuri care combină credințe precreștine cu tradiții creștine. Multe dintre aceste practici au legătură cu apa, simbol considerat purificator și revelator în mitologia românească. În vatra satelor dintre Tismana, Peștișani și Sohodol, fântânile au fost mult timp considerate granițe între „lumea vizibilă” și „lumea spiritelelor”, iar noaptea de Sânziene era momentul în care această graniță se subția.
Fântâna Ursitoarelor este menționată și în câteva însemnări locale, notate de folcloriști în anii ’60, dar fără localizare exactă, deoarece satul a considerat mereu că locul trebuie protejat. Un bătrân intervievat într-o cercetare etnografică din anii ’80 afirma că „fântâna n-a fost niciodată a oamenilor, ci a ursitoarelor care trec pe acolo în Sânziene”.
Rigoarea acestor credințe arată că fântâna era percepută ca un spațiu ritualic, nu ca un obiect domestic. Unele femei în vârstă povestesc că mamele și bunicile lor nu permiteau fetei casei să meargă acolo „nepregătită”, iar vizita era secretizată, tocmai pentru a păstra puterea ritualului.
Citește continuarea AICI.
